Poliţia ucraineană investighează informaţii potrivit cărora unii cetăţeni au fost vaccinaţi ilegal împotriva COVID-19, cu vaccinuri care nu au fost oficial aprobate, şi li s-a perceput suma de 3.000 de euro de doză, au declarat miercuri oficiali de rang înalt.
“Dacă cineva s-a gândit cu adevărat să importe un vaccin pentru a-l vinde, în secret şi cu încălcarea legii, reacţia ar trebui să fie cât mai aspră posibil”, a postat preşedintele Volodimir Zelenski într-un mesaj pe Telegram.
Ucraina, care a înregistrat peste un milion de cazuri confirmate de COVID-19 şi 19.357 de decese, nu a aprobat încă niciun vaccin dintre cele nou dezvoltate, deşi a semnat un contract în decembrie pentru a cumpăra 1,9 milioane de doze din vaccinul chinez Sinovac, care urmează a fi livrate în curând.
Unele media ucrainene au relatat miercuri că o clinică din Kiev a început să vaccineze oameni, probabil cu vaccinul dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, la un preţ de până la 3.000 de euro pe doză.
3.000 de dolari o doză
Conform acestor relatări, vaccinul este posibil să fi fost adus din Israel şi mai mulţi oficiali de top şi oameni de afaceri au fost vaccinaţi.
Zelenski a spus că guvernul său are un plan clar de vaccinare, iar persoanele cu un risc ridicat de infectare şi “cele aflate în prima linie a luptei” împotriva COVID-19, între care se numără şi lucrătorii din domeniul medical, vor fi inoculate primele.
Prim-ministrul Denis Şmîgal a declarat că niciunul dintre vaccinurile dezvoltate recent nu a fost autorizat în Ucraina. “Şi sunt sigur că nicio persoană raţională nu s-ar vaccina cu medicamente de origine necunoscută”, a spus Şmîgal.
Vaccinul Pfizer/BioNTech a fost aprobat în UE şi în cele 27 de state membre şi administrat unui număr de sute de mii de persoane de când vaccinarea a început în urmă cu o săptămână, fiind în general gratuită. Inoculări cu vaccinuri aprobate au început şi în SUA, Marea Britanie, Canada, Elveţia şi Israel. Un al doilea vaccin, dezvoltat de compania americană Moderna, a fost autorizat miercuri.