Stiri de ultima ora Mondene

A murit Ivana Trump

Ivana Trump, prima soţie a fostului preşedinte american şi mama a trei dintre copiii săi, a decedat la vârsta de 73 de ani, a anunţat joi miliardarul republican, relatează AFP.

“Sunt foarte trist să-i anunţ pe toţi cei care au iubit-o, şi au fost mulţi, că Ivana Trump a murit la ea acasă în New York”, a scris Donald Trump pe reţeaua sa de socializare Truth Social, fără a preciza cauza decesului.

Fostul lider de la Casa Albă a salutat viaţa “formidabilă” a acestei foste schioare de fond şi model de origine cehă, care i-a fost soţie din 1977 până în 1992.

“Mândria şi bucuria sa au venit de la cei trei copii ai săi, Donald Jr, Ivanka şi Eric”, a dat asigurări fostul preşedinte american.

“Mama noastră a fost o femeie incredibilă”, a subliniat familia Trump într-un comunicat, citat de mai multe mass-media americane. “Ea a fugit de comunism şi a adoptat această ţară”, au subliniat ei.

În octombrie 2017, la câteva luni de la instalarea lui Donald Trump la Casa Albă, Ivana Trump a publicat “Raising Trump”, o carte în care a povestit că i-a învăţat pe copiii săi “valoarea banilor, să nu mintă, să nu înşele, să nu fure, respectul pentru alţii”.

După Ivana, Donald Trump s-a căsătorit cu actriţa Marla Maples, cu care a avut o a doua fiică, Tiffany. El este căsătorit din 2005 cu Melania Trump, mama lui Barron, în vârstă de 16 ani. Un judecător a refuzat luni să amâne începerea procesului lui Steve Bannon, un aliat apropiat al lui Donald Trump, acuzat de “sfidarea Congresului” SUA, în pofida ofertei sale recente de a coopera cu comisia de investigare a rolul fostului preşedinte republican în atacul asupra Capitoliului, notează AFP.

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns