Stiri Internationale de ultima ora

Socialiștii vor să răstoarne guvernul Maia Sandu

Socialiştii din Republica Moldova au depus o moţiune de cenzură împotriva guvernului condus de Maia Sandu. Aceștia susțin că proiectul privind legea procuraturii propus de actualul guvern ar fi neconstituţional şi ar fi împotriva normelor internaţionale.
Zinaida Greceanîi,  preşedinta Parlamentului de la Chișinău, a cerut Comisiei juridice ca în termen de trei zile sa examineze moţiunea şi să convoace şedinţa Biroului permanent pentru a stabili data examinării moţiunii în plenul Parlamentului.
Premierul Maia Sandu a prezentat proiectul privind legea procuraturii. “Curăţarea justiţiei rămâne scopul numărul unu al activităţii noastre. Pentru asta avem nevoie de justiţie independentă, funcţională şi adevărată. Reforma justiţiei nu este moftul meu, e promisiunea pe care am făcut-o oamenilor. Oamenii cer dreptate. (…) Da, am făcut anumite compromisuri pentru obiectivul principal: o procuratură independentă. Moldova a trecut prin mai multe reforme ale justiţiei: au fost create multiple structuri care trebuiau să apere justiţia de tentative de acaparare. Funcţia de procuror a fost tranzacţionată pe sub masă de către partide. Îmi asum răspunderea politică pentru identificarea candidaţilor la funcţia de procuror general. Voi identifica şi verifica personal oameni integri’, a declarat Maia Sandu în Parlament.

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns