Stiri de ultima ora din Sanatate

PMS recomandă purtarea măștii în timpul zborurilor

Ţările ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a recomanda pasagerilor purtarea măştii de protecţie în timpul zborurilor pe distanţe lungi, în contextul răspândirii rapide a celei mai recente sub-variante de Omicron a COVID-19 în Statele Unite, au declarat reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

În Europa, sub-varianta XBB.1.5 a fost detectată la un număr restrâns însă în creştere de persoane, au declarat marţi seara, într-un briefing de presă, reprezentaţi ai OMS.

Pasagerii ar trebui sfătuiţi să poarte măşti în situaţii cu risc ridicat, precum zborurile pe distanţe lungi, a declarat Catherine Smallwood, coordonatoarea departamentului pentru situaţii de urgenţă din cadrul OMS Europa. Acesta ar trebui să fie o recomandare emisă pasagerilor care sosesc din orice loc în care există transmitere pe scară largă a COVID-19″, a adăugat ea.

XBB.1.5 – cea mai transmisibilă sub-variantă Omicron detectată până în prezent – era prezentă în 27,6% dintre cazurile de COVID-19 din Statele Unite din săptămâna încheiată la 7 ianuarie, conform oficialilor din domeniul sanitar.

Nu se cunoaşte cu certitudine dacă XBB.1.5 va provoca propriul val de infecţii la nivel mondial. Vaccinurile actuale continuă să protejeze împotriva riscului de simptome severe, spitalizare şi deces, potrivit experţilor.

“Ţările trebuie să analizeze baza de dovezi pentru testarea înainte de plecare”, iar dacă se ia în considerare o acţiune, “măsurile în ceea ce priveşte călătoriile ar trebui puse în aplicare într-un mod nediscriminatoriu”, a spus Smallwood.

Acest lucru nu înseamnă că agenţia recomandă testarea pentru pasagerii din Statele Unite în această etapă, a adăugat ea.

Printre măsurile care ar putea fi luate se numără supravegherea genomică şi vizarea pasagerilor din alte ţări, atât timp cât acest lucru nu deviază resursele de la sistemele de supraveghere interne. Alte măsuri includ monitorizarea apelor reziduale din zona punctelor de intrare, precum aeroporturi.

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste drpciv 2020 numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns