Stiri Internationale de ultima ora

O barcă pentru Greta! Activista suedeză vrea să ajungă de la Los Angeles până în Spania

Protestele violente din Chile i-au dat planurile peste cap activistei ecologiste de 16 ani Greta Thunberg.

Aflată la Los Angeles, Greta a cerut ajutor să ajungă la Madrid cu o ambarcaţiune care să traverseze Atlanticul, pentru că nu dorește să călătorească cu avionul pentru că acesta poluează. Tânăra dorește să participe la summitul asupra schimbărilor climatice, COP25, care a fost mutat din Chile în Spania.
”Aşadar am parcurs jumătate de lume în direcţia greşită. Acum trebuie să găsesc o cale să traversez Atlanticul în noiembrie … Dacă cineva mă poate ajuta cu transportul i-aş fi foarte recunoscătoare”, a scris pe Twitter adolescenta.
În luna august, Greta Thunberg a traversat Atlanticul către SUA la bordul unui iaht cu zero emisii poluante, după ce a refuzat călătoria cu avionul invocând emisiile de CO2 generate de aviaţie. Ea a parcurs acest drum pentru a participa la summitul ONU privind acţiunea climatică şi a rămas în SUA cu intenţia ca de acolo să plece pe cale terestră în Chile, unde fusese programat să se desfăşoare între 2 şi 13 decembrie summitul asupra schimbărilor climatice, COP25. Însă în urma protestelor violente din această ţară, guvernul de la Santiago de Chile a renunţat la găzduirea summitului, care se va defăşura în Spania, la Madrid.
În ultimele săptămâni, Greta Thunberg a participat la mai multe proteste ecologiste în SUA şi Canada. Anul trecut în luna august, ea a început în faţa parlamentului suedez o ”grevă şcolară”, care a inspirat mişcarea pentru mediu a tinerilor denumită ”Fridays for Future”, ce a organizat proteste ecologiste în întreaga lume.

Citeste  50 de persoane din Venezuela au fost retinute in timp ce incercau sa jefuiasca un supermarket
Distribuie mai departe
Cele mai bune teste drpciv 2020 numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *