Zvonuri despre o relaţie a actorului american Brad Pitt cu fotomodelul german de origine poloneză Nicole Poturalski au început să circule săptămâna trecută, după ce amândoi au fost văzuţi într-un hotel din sudul Franţei, relatează ediţia online a ziarului spaniol ABC. upă aproape patru ani de la despărţirea de Angelina Jolie şi după un dureros proces de divorţ, Brad Pitt, în vârstă de 56 de ani, a intrat din nou în atenţia tabloidelor după ce agentul său a confirmat presei americane că actorul are o legătură sentimentală cu modelul german Nicole Poturalski, în vârstă de 27 de ani şi mama unui băieţel. Este vorba despre prima relaţie oficială a starului hollywoodian după despărţirea de Angelina Jolie, deşi au circulat zvonuri privind aventuri sentimentale pe care actorul le-ar fi avut şi cu alte femei. Brad Pitt şi Nicole Poturalski au fost surprinşi de paparazzi la hotelul Du Cap, unde au ajuns la bordul unui avion care a decolat de la Paris, pentru a se bucura de câteva zile de vacanţă în sudul Franţei. Acel scurt concediu reprezintă un moment de respiro pentru starul american înainte de Festivalul de Film de la Veneţia, unde este aşteptată prezenţa actorului Brad Pitt, deşi nu se ştie dacă acesta va veni însoţi de noua lui iubită, fapt ce ar confirma oficial relaţia lor. Nicole Poturalski, care a fost fotografiată alături de Brad Pitt în urmă cu câteva luni, este căsătorită cu Roland Mary, în vârstă de 68 de ani, cu care, potrivit publicaţiei Mail Online, ar avea “un mariaj deschis”. Se pare că actorul şi modelul s-au cunoscut la restaurantul Borchardt din Berlin, pe care îl deţine omul de afaceri Roland Mary. Fără a oferi presei alte detalii despre mariajul său, o sursă apropiată lui Roland Mary a declarat că acesta vede cu multă “filosofie” “prietenia strânsă” dintre soţia lui şi Brad Pitt. Tânăra, care este cunoscută în mediul profesional sub numele de Nico Mary, s-a născut în Germania şi nu împărtăşeşte multe detalii despre viaţa sa privată pe reţelele de socializare. De origine poloneză, ea vorbeşte cinci limbi străine şi este o cititoare împătimită.
Articole asemanatoare
Prințul Charles a dezvăluit ce melodie îl face să țopăie și acum
Prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic, a dezvăluit că “Givin’Up, Givin’In”, al grupului american feminin de soul The Three Degrees, era cântecul său preferat în tinereţe care îi provoca întotdeauna “un imbold irezistibil de a dansa”, relatează EFE. Prinţul Charles a vorbit despre muzica sa preferată la un program radiofonic al Asociaţiei de Radiodifuziune a Spitalului […]
Satanism sau pictura nereusita? Portretul regelui Charles naste controverse aprinse
De la satanism, la o pictura nereusita, gama de pareri despre noul portret al regelui Charles al III-lea este extrem de larga. Este primul portret public al lui Charles in postura de rege. Fondul rosu, in diverse nuante, si figura si mainile regelui iesind in evidenta au pus pe ganduri mare parte din opinia publica. […]
Care sunt cei 12 concurenti ai emisiunii “Sunt celebru scoate-ma de aici”
Foarte multe vedete au acceptat sa participe la emisiune “Sunt celebru scoate-ma de aici”. Actori, cantarei si sportivi vor trai senzatii tari si isi vor invinge toate temerile. Cine sunt concurentii celebrei emisiuni? „Sincer, trebuie să fii nebun să vii aici competitor. Probele sunt foarte dure și pare că dificultatea sporește cu fiecare etapă. Mai […]