Stiri de ultima ora Auto

Mercedesul comisarului Moldovan, vândut la licitație

Un Mercedes 170 V, din 1940, a fost adjudecat, joi seara, la preţul de 28.000 de euro, la licitaţia de antichităţi şi curiozităţi organizată online de Artmark.

Potrivit rezultatelor licitaţiei publicate pe site-ul Artmark, maşina “comisarului Moldovan”, rol interpretat de actorul Sergiu Nicolaescu în filmul “Un comisar acuză”, a avut preţul de pornire de 25.000 de euro.

Mercedes-Benz 170V este singurul model produs de Daimler-Benz înainte de Primul Război Mondial, a cărui construcţie a continuat şi după Al Doilea Război Mondial şi a fost cunoscut la acea vreme şi sub numele de “Calul de cursă al Germaniei”. În anii ’40, modelul a fost adaptat, între altele, în ambulanţe pentru front. Artmark arată că în România mai există patru exemplare Mercedes-Benz 170V în stare de funcţionare.

Un Jeep din războiul din Coreea, vândut și el

La aceeaşi licitaţie a fost cumpărat şi un Jeep Willys, la 19.000 de euro. Maşina a făcut parte din dotarea corpului de armată americană detaşat în Coreea de Sud în anii 1950.

Citeste  Bolt realizeaza o comapnie pentru purtarea mastii

Printre loturile adjudecate s-a numărat şi un vas grecesc din ceramică pentru ulei parfumat, posibil folosit în ritualul nupţial, vechi de circa 2.500 de ani, din colecţia actorului Anthony Quinn. Lotul, însoţit de raport de expertiză, a fost cumpărat la 3.250 de euro.

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste drpciv 2020 numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *