Noua Lege a pensiilor reprezintă un risc semnificativ la adresa deficitului public în 2020 şi în anii următori în condiţiile, potrivit Comisiei Europene. Legea aceasta conţine majorări semnificative ale punctului de pensie în intervalul 2019-2021, arată Comisia Europeană în raportul care conţine constatările misiunii de supraveghere consolidată desfăşurată în România în 25 septembrie 2019.
Potrivit estimărilor Guvernului Dăncilă, citate de Executivul comunitar, Legea pensiilor va majora cheltuielile guvernamentale cu 0,8% din PIB în 2019, 2,3% în 2020 şi 4,9% în 2021, comparativ cu nivelul din 2018. Reprezentanţii Ministerului de Finanţe au susţinut că strategia fiscală pe următorii ani oferă un spaţiu fiscal suficient pentru a acoperi aceste costuri, graţie îmbunătăţirii colectării taxelor şi îngheţării cheltuielilor.
“Participanţii misiunii au subliniat că este neclar cum noua alege a pensiilor (în special majorarea pensiilor cu 40%) poate fi pusă în aplicare fără modificarea calendarului de implementare. Potrivit Consiliului Fiscal şi Băncii Naţionale a României, implementarea Legii pensiilor în calendarul prevăzut în lege nu este compatibilă cu menţinerea deficitului bugetar în limita a 3% din PIB prevăzută în Tratat”, se arată în raportul Comisiei.
Raportul publicat cuprinde constatările misiunii de supraveghere consolidată desfăşurată în România în 25 septembrie 2019. Misiunea a fost efectuată în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1466/97. Echipa misiunii s-a întâlnit cu secretarii de stat din Ministerul de Finanţe, Daniela Pescaru şi Tiberiu Valentin Mavrodin, cu preşedintele ANAF, Mirela Călugăreanu, cu guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, şi cu şeful Consiliului Fiscal al României, Daniel Dăianu.
Conform documentului CE, autorităţile române nu intenţionează să ia măsuri ca răspuns la recomandarea Consiliului din luna iunie 2019 privind corectarea abaterii semnificative de la traiectoria de ajustare în direcţia obiectivului bugetar pe termen mediu (MTO).
În luna iunie a acestui an, Consiliul a recomandat României să ia măsurile necesare pentru a se asigura că rata de creştere nominală a cheltuielilor publice primare nete nu depăşeşte 4,5% în 2019 şi 5,1% în 2020, ceea ce corespunde unei ajustări structurale anuale de 1% din PIB în 2019 şi 0,7% în 2020.
În opinia Executivului comunitar există riscul ratării ţintei de deficit bugetar pe 2019. În perioada ianuarie-august 2019 deficitul public pe cash a fost cu 0,6 puncte procentuale mai mare decât în perioada similară a anului trecut. “Potrivit Consiliului Fiscal, există riscuri semnificative de depăşire a ţintei de deficit pe 2019 şi chiar a nivelului de referinţă de 3% din PIB inclusă în Tratat. Acest lucru se datorează supraestimării veniturilor şi subestimării cheltuielilor. Consiliul Fiscal estimează că, dacă nu vor fi adoptate măsuri suplimentare, deficitul bugetar ar putea să se situeze între 3,4% şi 3,7% din PIB în 2019”, se arată în raportul Comisiei.