Stiri Internationale de ultima ora

Cazierul poate fi consultat pe Tinder

Administratorii Tinder, o aplicaţie de întâlniri online, au anunţat miercuri că vor oferi utilizatorilor din Statele Unite posibilitatea de a consulta cazierul judiciar al persoanelor pentru care manifestă un anumit interes, un instrument conceput pentru a consolida siguranţa pe această platformă, deşi anumiţi experţi se îndoiesc de eficacitatea sa, informează AFP.

Această funcţie nouă a devenit posibilă în urma unui parteneriat cu Garbo, un site cu scop non-lucrativ ce permite realizarea de căutări online vizând antecedente judiciare, precum comportamente violente şi periculoase, precum şi delicte sexuale, prin intermediul datelor publice. Match Group, compania care deţine Tinder, a investit anul trecut în site-ul Garbo.

În mod concret, utilizatorii americani ai aplicaţiei Tinder vor putea să se conecteze pe site-ul Garbo din interiorul aplicaţiei, apoi să acceseze informaţiile de bază ale partenerilor lor potenţiali (prenume şi număr de telefon). Dacă acea căutare generează mai multe rezultate, Garbo va cere informaţii suplimentare, inclusiv vârsta persoanei analizate.

Dacă vor fi găsite antecedente judiciare, utilizatorii sunt îndemnaţi să le raporteze pe Tinder. Anumite resurse online vor fi de asemenea disponibile.

“Cel mai bun indicator pentru violenţe sau abuzuri viitoare sunt aceste antecedente, care dezvăluie acest tip de comportament”, a afirmat într-un comunicat Kathryn Kosmides, fondatoarea site-ului Garbo.

“Indiferent dacă este vorba despre întâlniri online sau despre alte zeci de feluri de a întâlni persoane necunoscute în era digitală modernă, trebuie să ştim dacă ne punem, potenţial, siguranţa în pericol”, a adăugat ea.

După primele două căutări gratuite, fiecare căutare ulterioară va fi taxată cu 2,5 dolari, plus costurile de analiză a datelor. Banii astfel obţinuţi vor servi finanţării activităţilor site-ului Garbo.

Sarah Lageson, profesor-asociat la Facultatea de drept penal din cadrul Universităţii Rutgers-Newark, consideră că noua funcţie oferită de Tinder “are potenţialul de a descuraja persoanele nocive să utilizeze aplicaţia, fapt care ar putea ameliora siguranţa întâlnirilor online pe termen scurt”.

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns