Stiri Internationale de ultima ora

Boris Johnson le-a spus “Hasta la vista, baby” deputaților britanici

Boris Johnson şi-a luat la revedere miercuri de la parlamentarii britanici în ultima sa sesiune de întrebări în calitate de prim-ministru, în cadrul căreia şi-a apărat bilanţul şi a încheiat apoteotic cu formula “Hasta la vista, baby”, în aplauzele conservatorilor, relatează AFP, DPA şi Reuters.

“Misiune în mare parte îndeplinită”, a dat asigurări prim-ministrul, care a revenit asupra celor trei ani ai săi la putere şi a afirmat că va petrece următoarele săptămâni “făcând ceea ce cred că publicul se aşteaptă să fac: să avansez în dosarele pentru care am fost aleşi în 2019”.

“Aceşti ultimi ani au fost cel mai mare privilegiu al vieţii mele”, a adăugat prim-ministrul în vârstă de 58 de ani, care a demisionat pe 7 iulie după o serie de scandaluri. “Hasta la vista, baby”, a încheiat el, în aplauzele deputaţilor din tabăra conservatoare, folosind o celebră replică a unui personaj jucat de Arnold Schwarzenegger în filmul “Terminator 2”.

Succesorul lui Boris Johnson va fi cunoscut pe 5 septembrie, dată la care se încheie vacanţa parlamentară care începe vineri.

Citeste  NASA cumpără praf de pe Lună. Cât oferă pe o mostră

Şeful opoziţiei laburiste, Keir Starmer, l-a interpelat pe Johnson în privinţa cursei din tabăra conservatoare pentru a-l înlocui pe Downing Street, întrebându-l despre anularea unei dezbateri televizate pe Sky News.

“Ei bine, nu urmăresc subiectul foarte îndeaproape”, a spus prim-ministrul la final de mandat, cu zâmbetul pe buze, în râsetele deputaţilor. El a profitat însă de prilej pentru a-i da “câteva sfaturi” celui care îi va succeda la Downing Street.

“Rămâneţi aproape de americani, susţineţi-i pe ucraineni, bateţi-vă pentru libertate şi democraţie peste tot. Reduceţi impozitele şi eliminaţi reglementările acolo unde puteţi, pentru a face din această ţară cel mai bun loc pentru a trăi şi a investi”, a adăugat el.

“Concentraţi-vă pe drumul pe care-l aveţi în faţă, dar amintiţi-vă mereu să verificaţi oglinda retrovizoare. Şi amintiţi-vă înainte de toate că nu Twitter contează, ci oamenii care ne-au trimis aici”, le-a mai spus Boris Johnson deputaţilor.

Deputaţii conservatori votează miercuri pentru a cincea şi ultima oară pentru a-i desemna pe cei doi candidaţi finalişti. În cursă se mai află fostul ministru de finanţe Rishi Sunak, şefa diplomaţiei Liz Truss şi secretarul de stat pentru comerţ internaţional Penny Mordaunt.

Citeste  Rușii au dezlănțuit arma trolilor
Distribuie mai departe
Cele mai bune teste drpciv 2020 numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *