Stiri Internationale de ultima ora

Van Gogh avea halucinații din cauza renunțării la alcool

Un studiu de pionierat asupra sănătăţii mintale a pictorului Vincent van Gogh din anii imediat anteriori sinuciderii sale a constatat că artistul prezenta delirium cauzat, cel puţin parţial, de renunţarea la alcool după ce şi-a tăiat o ureche şi a fost internat în spital, relatează The Guardian.

Un articol publicat de cercetători în International Journal of Bipolar Disorders subliniază dovezi conform cărora Van Gogh devenise din ce în ce mai dependent de vin şi absint din 1886 până la moartea sa, la 29 iulie 1890, la vârsta de 37 de ani.

Van Gogh, productiv la final

Ultimii trei ani din viaţa artistului au fost cei mai productivi, în acest timp artistul olandez pictând peste treizeci de autoportrete şi seria de şapte tablouri reprezentând floarea-soarelui.

În tinereţe, el a prezentat semne ale apariţiei tulburării bipolare, cu aspecte ale unei tulburări de personalitate “borderline”, care însă “s-a înrăutăţit probabil printr-o tulburare asociată consumului de alcool asociată cu malnutriţie, ce a condus apoi, în combinaţie cu accentuarea tensiunilor psihosociale, la o criză în care şi-a tăiat urechea”, au notat autorii studiului condus de profesorul emerit de psihiatrie Willem Nolen de la Universitatea Groningen din Ţările de Jos.

După ce i-a dat urechea unei femei dintr-un bordel, Van Gogh a stat în spital de trei ori consecutiv, în Arles, Franţa, între decembrie 1888 şi mai 1889, iar ulterior a fost transferat la azilul Saint-Rémy-de-Provence, în mai 1889.

În timpul a două dintre perioadele de spitalizare, Van Gogh a scris că a suferit “halucinaţii insuportabile”, anxietate şi coşmaruri. El a descris aceste stări drept o “febră mintală sau nervoasă, nu ştiu exact cum să-i spun sau cum s-o denumesc”.

Cercetătorii sugerează că simptomele au fost asociate cu o perioadă impusă în care a fost privat de alcool. Ei au adăugat că cele două episoade de delirium asociate renunţării la alcool au fost apoi urmate de “episoade depresive severe (dintre care cel puţin unul cu aspecte psihotice) din care nu şi-a revenit complet, ducând în cele din urmă la sinuciderea sa”.

Teoria survine examinării unui număr de 902 scrisori ale lui Van Gogh, dintre care 820 au fost adresate fratelui său, Theo, şi altor rude, precum şi a unor interviuri cu trei istorici care au studiat în profunzime viaţa artistului.

“Cei care consumă cantităţi însemnate de alcool, în combinaţie cu malnutriţia, prezintă riscul de a le fi afectată funcţia creierului – inclusiv tulburări mintale”, au scris cercetătorii. “Mai mult, renunţarea bruscă în cazul consumului excesiv de alcool poate duce la fenomene de sevraj, inclusiv delirium. Prin urmare, este probabil ca cel puţin prima psihoză scurtă din Arles, din zilele de după incidentul cu urechea, în care a încetat probabil brusc să bea, să fi fost de fapt un delirium cauzat de renunţarea la alcool. Abia mai târziu, la Saint-Rémy, când a fost forţat să reducă la minimum (consumul de alcool) sau chiar să nu mai bea, probabil că a reuşit şi nu a mai avut probleme asociate renunţării”, au adăugat specialiştii.

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns