Boyko Borisov, seful guvernului bulgar a anuntat pe pagina sa de Facebook ca are COVID. Si-a facut doua teste si ambele au iesit pozitive.
Borisov era in izolare de vineri, dupa intalnirea cu o persoana care a fost apoi depistata cu COVID. Premierul bulgar, 61 de ani, se simte bine, are doar o usoara stare de slabiciune. Sta casa si urmeaza tratamentul medicilor. El se poate ocupa, in continuare, de problemele guvernului si tine legatura cu toti ministrii.
Bulgarii au anuntat si ambasada americana de la Sofia, tinand cont ca vineri Borisov s-a intalnit cu Keith Krach, sub-secretar de stat pentru afaceri economice.
Mai multi ministri cu care Borisov s-a vazut vineri au intrat in izolare. Bulgaria se confrunta si ea cu valul doi al epidemiei, la fel ca toata Europa. In ultimele 24 de ore au fost anuntate 1043 de infectii noi. Timp de doua saptamani barurile sunt inchise, in incercarea de a stavili raspandirea virusului.
Presedintele Poloniei, depistat pozitiv ieri
Presedintele polonez, Andrzej Duda, in varsta de 48 de ani, a anuntat ieri ca are COVID, dar se simte bine si ramane acasa, sub supravegherea medicilor. Nu se stie cum s-a infectat, dar se presupune ca Duda a luat COVID in timpul unei vizite in strainatate.
Miriam