Stiri de ultima ora Mondene

Untold a adus la Cluj-Napoca 35 de milioane de euro

Organizatorii UNTOLD anunţă că, în urma festivalului, care a avut loc în perioada 9-12 septembrie, peste 35 de milioane de euro au rămas în Cluj-Napoca.

“Din cei peste 265.000 de participanţi, câţi au fost în acest an în toate cele 4 zile, unii dintre ei mai pot fi văzuţi încă pe străzile oraşului Cluj-Napoca. Organizatorii estimează că, din totalul participanţilor, 25% sunt din judeţul Cluj, 15% din străinătate, iar restul de 60% venind din toată România. Şi anul acesta au fost prezenţi participanţi din peste 100 de ţări ca Germania, Franţa, Marea Britanie, Polonia, Ungaria, Italia, Israel şi SUA, până la ţări exotice cum ar fi Argentina, Japonia sau Brazilia. La o primă estimare, din cei peste 265.000 de participanţi, cei 200.000 veniţi din afara Clujului au cheltuit fiecare în medie, în cele 4 zile, cel puţin 175 euro, pe cazare, transport, restaurante, terase, cumpărături, vizite la muzee etc. La un calcul simplu, acest lucru înseamnă o infuzie de capital în comunitatea clujeană de peste 35 milioane euro”, se arată într-un comunicat trimis, joi, de organizatori.

Citeste  Organizatorii Eurovision confirmă: Solistul trupei Maneskin nu s-a drogat

Potrivit sursei citate, aceşti bani se vor regăsi apoi în impozite şi taxe locale, dar şi în încasări pentru business-urile locale sau pentru oamenii care au profitat de numărul mare de turişti prezenţi, punându-şi apartamentele sau casele la închiriat.

“Bineînţeles, Cluj-Napoca şi România au câştigat mult mai mult la capitolul imagine. Se scrie din nou şi se vorbeşte la superlativ în toată lumea, iar toţi participanţii străini intervievaţi declară că se bucură că au reuşit să ajungă la singurul festival mare din Europa care s-a întâmplat în acest an”, se mai arată în comunicat.

Organizatorii mai precizează că fac investiţii de 1,3 milioane de lei, post-festival.

“Atenţia organizatorilor UNTOLD asupra comunităţii, dar şi a investiţiilor în oraş continuă şi după festival. Ca în fiecare an, organizatorii au pus rapid în practică un plan de acţiuni, menit să pună în valoare zona din centrul oraşului unde îşi desfăşoară activitatea festivalul. Astfel, organizatorii fac o investiţie de 1,3 milioane RON în amenajarea spaţiilor folosite în timpul festivalului. În Parcul Central, aceste lucrări constau în schimbarea unor porţiuni de gazon, supraînsămânţare, recondiţionare alei, podeţe, rigole, bănci, toaletare vegetaţie şi până la amenajări peisagistice. Şi pe Cluj Arena, organizatorii UNTOLD derulează lucrări ample pentru înlocuirea întregului gazon, precum şi a substraturilor care îl susţin”.

Citeste  Nomadland, câștigătorul ”Leului de Aur” la Veneția
Distribuie mai departe
Cele mai bune teste drpciv 2020 numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *