Stiri Actuale de ultima ora

Un MIG-21 Lancer și un elicopter IAR Puma s-au prăbușit în Constanța

O aeronavă MiG 21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control, dispărând de pe radar într-o zonă cuprinsă între localităţile Cogealac şi Gura Dobrogei.

”Miercuri, 2 martie, ora 20,00, o aeronavă MiG 21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar la ora 20,03 a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localităţile Cogealac şi Gura Dobrogei. Aeronava decolase de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, în jurul orei 19,50”, informează MApN.

Potrivit sursei citate, nu sunt date, la acest moment, despre starea pilotului şi a aeronavei.

Au fost declanşate de urgenţă operaţiunile de căutare-salvare.

Un elicopter IAR-330 Puma a decolat de urgenţă spre zona posibilului impact şi echipajele de intervenţie ale ISU Dobrogea au pornit, de asemenea, spre această zonă.

Elicopterul IAR 330-Puma care a decolat, miercuri, în jurul orei 20,21, în misiune de căutare-salvare a aeronavei Mig 21 LanceR a pierdut legătura radio cu turnul de control şi a dispărut de pe radar în jurul orei 20,44, informează MApN.

Citeste  Persoanele vatamate in accidente cu vehicule neasigurate au aceelasi drepturi ca si in cazurile masinilor cu asigurare

Potrivit sursei citate, pilotul raportase condiţii de vreme nefavorabilă şi primise ordin să se întoarcă la bază.

”Ultima poziţie cunoscută a elicopterului, care avea la bord un echipaj format din cinci militari, este zona localităţii Gura Dobrogei, la aproximativ 11 km de aerodrom. Nu se cunoaşte starea echipajului sau a aeronavei. Şi în acest caz s-au declanşat operaţiunile de căutare-salvare”, arată MApN.

Nu sunt încă informaţii certe, la acest moment, nici despre pilotul sau aeronava MiG 21 LanceR, precizează sursa citată.

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste drpciv 2020 numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns