Guvernul a aprobat in cursul zilei de miercuri acordarea unor ajutoare pentru inchiderea minelor de carbune din Complexul Energetic Hunedoara si din Valea Jiului.
Anuntul a fost facut public de purtatorul de cuvant al Executivului, Nelu Barbu “ „Pentru Complexul Energetic Hunedoara, Ministerul Energiei a propus acordarea unui ajutor de stat de 60,6 milioane de lei. Acordarea acestui ajutor de stat este în concordanţă cu cerinţele Comisiei Europene. De asemenea, pentru închiderea minelor necompetitive din Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului S.A., pentru anul 2019, România şi Comisia Europeană au convenit în 2012 un plan privind închiderea minelor, iar acum a fost acordat un ajutor de stat de 52,7 milioane de lei” .
Fostul premier Mihai Tudose a reactionat la aflarea acestei vesti „Opriți Guvernul PSDragnea/Dăncilă!!!!”.
Acesta a mai mentionat „Ieri în ședința de guvern au fost adoptate două hotărâri care alocă peste 50 mil lei în vederea închiderii a trei mine din Valea Jiului!!! Nu conservare. Nu retehnologizare. Închidere!!! Și o să rămână una singură care să furnizeze cărbune pentru centrala de la Paroseni. Atât” . „Pe sutele de mii de afișe și bannere cu care PSD a împânzit țara scrie: patrioți în Europa… între timp au uitat sa fie patrioți în România… Închid Valea Jiului și importăm curent din Ungaria! Patriotism, nu-i așa? 200 mil de euro este costul retehnologizării și eficientizării Complexului Energetic Hunedoara… Pe parcursul a doi ani. Exact cât alocația bugetară pentru partide…. din care aflăm cum e cu patriotismul prin intersecții, prin pomi și pe stâlpi… în timp ce devenim dependenți energetic de ,, bunul prieten” Orban-de-Ungaria!!! Jos labele de pe România! Urgent!”.
Ministrul economiei , Nicolae Badalau a declarat recent ca Romania are mult aur dar ca nu s-a vrut exploatarea zacamintelor. „Resursa noastră de cupru și aur, numai pe Cupru Min și Moldomin duce peste 80 de ani, trăim din ea și nu vrem să-l exploatăm. Luăm materialul și îl exploatăm bulgări afară, concentrat. Asta facem. La containere am încasat peste 100 de milioane de euro” sustine acesta.