Stiri Internationale de ultima ora

Un deget ridicat pentru cei ce nu poartă mască

Autoritatea de turism a Berlinului a lansat o campanie publicitară în care apare o femeie în vârstă care arată degetul mijlociu oamenilor care refuză să poarte mască. “Degetul arătător ridicat pentru toți cei fără mască” scrie pe afiș, alături de o fotografie a unei femei cu mască. Visit Berlin spune despre campanie că are scopul de a scoate în evidență importanța protejării sănătății celor în vârstă. Însă campania s-a dovedit a fi controversată, unii din Germania numind-o o insultă. Reclama “Respectăm doar regulile corona”, lansată de către Senatul din Berlin și Visit Berlin, a apărut inițial, marți, într-un ziar local, însă s-a răspândit rapid pe rețelele sociale. Christian Tänzler, purtător de cuvânt al Visit Berlin, a spus că afișul – care este parte a unei campanii mai largi – are scopul de a aminti oamenilor să respecte regulile în oraș. “Majoritatea berlinezilor și musafirilor noștri respectă regulile corona însă unii nu o fac. Acești oameni riscă viețile persoanelor mai în vârstă și a celor din comunitățile de risc. Am vrut să acordăm atenție acestei probleme. Din cauza asta am ales acest motiv provocator”, a declarat acesta pentru BBC. Cancelarul german Angela Merkel a anunţat vineri că a convenit împreună cu primarii din cele mai mari 11 oraşe ale Germaniei să fie impuse restricţii antiepidemice mai stricte dacă se depăşeşte la nivel local pragul de 50 de noi cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori în decurs de o săptămână. Măsurile pot include reguli mai stricte pentru purtarea măştii, limitarea reuniunilor, restricţionarea comercializării de alcool sau închiderea localurilor de noapte. Merkel a insistat asupra importanţei purtării măştii, a menţinerii distanţei sociale şi a aerisirii încăperilor, subliniind că principala ei prioritate este să evite o nouă închidere a economiei şi a societăţii, cum s-a întâmplat în primăvară. Însă, a atenţionat ea, dacă numărul noilor infectări nu se stabilizează în următoarele zece zile, ”alte măsuri de restricţie ţintite sunt inevitabile”. Merkel se va întâlni din nou cu primarii peste două săptămâni pentru a evalua situaţia.

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns