Compania SpaceX a reuşit să lanseze cu succes sâmbătă o rachetă Falcon 9, cu un satelit spion destinat Biroului Naţional de Recunoaştere al SUA (National Reconnaissance Office) de la baza Cape Canaveral (Florida), în ultima sa misiune pe anul 2020, relatează EFE.
Aşa numita misiune NROL-108 a fost suspendată joi ca urmare a unei defecţiuni tehnice.
Lansarea satelitului misterios a avut loc până la urmă sâmbătă, de pe platforma de lansare 93A în cadrul Centrului Spaţial Kennedy al NASA.
După opt minute, primul etaj al rachetei Falcon 9 s-a reîntors pe suprafaţa terestră şi a aterizat fără probleme în Zona 1 a complexului spaţial, în timp cel al doilea etaj şi-a continuat misiunea. Compania magnatului Elon Musk a precizat cu această ocazie că “toate sistemele au funcţionat bine”.
Din a doua încercare
Prima încercare de a lansa satelitul a avut loc joi dimineaţa. Lansarea a fost întreruptă însă automat atunci când senzorii au detectat o presiune ridicată în interiorul rezervoarelor de oxigen lichid din partea superioară a rachetei. Planul iniţial era să se încerce lansarea vineri, însă aceasta a fost din nou amânată.
National Reconnaissance Office (NRO) este o agenţie din cadrul Departamentului de Apărare, iar proiectele lor sunt ţinute secrete de către SUA. Satelitul spion este acum cunoscut sub numele de cod “Gorilla”. Nu se ştie însă ce rol are satelitul aflat la bordul rachetei.
Guvernul american nu a oferit niciun indiciu cu privire la scopul acestuia. Potrivit unei postări pe Twitter s-a aflat că numele de cod al misiunii este “NROL-108” şi este condusă sub sloganul Peace Through Strength.
Cu mai puţin de două săptămâni rămase din 2020, evenimentul marchează a 26-a lansare pentru SpaceX, într-un an plin de provocări. De asemenea, este şi ultima lansare din 2020 pentru compania lui Elon Musk.