Preşedintele Honduras, Juan Orlando Hernandez, a ajutat la transportul a tone de cocaină către Statele Unite, a declarat un procuror federal din New York. Declarația a fost făcută în rechizitoriul său la deschiderea procesului unui presupus traficant de droguri.
Potrivit procurorului Jacob Gutwillig, Geovanny Fuentes ”a plătit mită chiar şi preşedintelui Honduras” şi a devenit ”de neatins” prin asocierea lor. Preşedintele Honduras a primit, între 2013 şi 2014, aproximativ 25.000 de dolari pentru a garanta protecţia traficantului de droguri, potrivit procurorului Gutwillig.
Procesul lui Fuentes are loc după procesul fratelui preşedintelui Tony Hernandez, care a fost găsit vinovat de trafic de cocaină la New York în octombrie 2019.
Inculpatul, Geovanny Fuenters Ramirez, a fost arestat în 2020, când se pregătea să plece din Miami. El nu şi-a recunoscut vinovăţia. Procuratura din Districtul de Sud al New Yorkului îl acuză de tentativă de contrabandă cu cocaină în Statele Unite şi de infracţiuni legate de arme.
Frații cocaină
În dosar apar mai multe referinţe la Hernandez, la fel ca şi în cazul fratelui acestuia, Tony, condamnat pentru trafic de droguri în octombrie 2019. Atunci, procurorii au susţinut că preşedintele Hondurasului a primit mită în valoare de milioane de dolari, ceea ce el a dezminţit de mai multe ori.
Într-un mesaj în reţeaua Twitter, Hernandez a susţinut că fratele său a fost condamnat pe baza mărturiilor unor criminali care şi-au recunoscut faptele – foşti traficanţi de droguri care au cooperat cu autorităţile americane. În presa din Honduras, preşedintele a negat că ar fi comis vreo ilegalitate.
În dosarul lui Fuentes Ramirez, procurorii federali din SUA îl acuză pe Hernandez, şef de stat din 2014, că a folosit armata şi poliţia din Honduras pentru protecţia traficanţilor.
Hernandez a fost un aliat important al Statelor Unite în mandatele preşedinţilor Barack Obama şi Donald Trump. Ancheta ar putea afecta relaţiile bilaterale şi eforturile actualului preşedinte american, Joe Biden, de a investi patru miliarde de dolari în America Centrală pentru combaterea cauzelor migraţiei.