Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite joi că în total 57 de români din districtul Neukolln din Berlin au fost confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus, iar unul dintre aceştia este în stare critică.
De asemenea, arată MAE, conform informaţiilor comunicate de autorităţile locale, aproximativ 370 de locuinţe se află în carantină, iar “primele concluzii indică faptul că infectările ar fi survenit ca urmare a participării la procesiuni religioase, precum şi a oficierii unor slujbe la domiciliul mai multor familii”.
MAE precizează că autorităţile locale au pus la dispoziţia persoanelor afectate un sistem de asistenţă pentru efectuarea cumpărăturilor necesare, iar toate persoanele afectate de plasarea în carantină vor primi documente justificative pentru relaţia cu angajatorul, precum şi despăgubiri financiare în cuantumul prevăzut de lege.
MAE precizează că, până în prezent, la nivelul Ambasadei României la Berlin nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară cu privire la această situaţie. Ambasada României la Berlin continuă dialogul cu autorităţile locale şi este pregătită să acorde asistenţa consulară, conform competenţelor legale şi în conformitate cu măsurile adoptate de autorităţile germane în contextul pandemiei de COVID-19. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) cere explicaţii premierului landului federal german Renania de Nord-Westfalia, care a declarat că românii sunt o sursă a focarului de coronavirus identificat la abatorul din Rheda-Wiedenbruck al procesatorului de carne Tonnies.
MAE precizează într-un comunicat că referirile făcute în acest context “ar putea aduce un prejudiciu de imagine lucrătorilor români din Germania”.
Astfel, arată ministerul român, a fost contactată Ambasada Germaniei la Bucureşti “pentru a semnala modul în care au fost percepute aceste declaraţii neclare, care lăsau o marjă de interpretare, în sensul că lucrătorii români şi bulgari ar fi la originea acestui nou focar de coronavirus, şi pentru a solicita clarificarea, inclusiv publică, a declaraţiilor menţionate”.
Totodată, potrivit MAE, Ambasada României la Berlin a adresat o scrisoare oficială premierului landului Renania de Nord-Westfalia, Armin Laschet, prin care a fost solicitată clarificarea declaraţiilor sale.
MAE precizează că pe fondul acestor evoluţii, Ralph Brinkhaus, deputat din landul Renania de Nord-Westfalia şi preşedinte al grupului parlamentar CDU/CSU din Parlamentul federal german, a contactat Ambasada României la Berlin pentru a transmite că muncitorii români nu sunt consideraţi în vreun fel responsabili pentru izbucnirea focarului de coronavirus.