Stiri Internationale de ultima ora

Sute de mii de pești morți in Grecia

In Grecia a început strangerea catorva sute de mii de peşti morţi care s-au revărsat într-un port turistic din oraşul Volos, din centrul tarii.

Pestii au fost dislocaţi din habitatele lor de apă dulce în timpul inundaţiilor de anul trecut. Pestii fara viata au acoperit apele portului, iar mirosul fetid e insuportabil. Restaurantele si hotelurile din apropiere sunt disperate. Peștii au fost adusi de curenți din lacul de acumulare Karla, care s-a revarsat in timpul inundatiilor de anul trecut. “Pestii morti se intind pe kilometri. Pescarii din zona spun ca nu doar de-a lungul coastei, ci si in centrul Golfului Pagasetic” – a declarat Stelios Limnios, membru in consiliul primariei din Volos.

Traulerele au colectat peştii cu ajutorul plaselor de pescuit şi apoi i-au aruncat în remorcile camioanelor. Peste 40 de tone de peşti au fost colectate în ultimele 24 de ore, au spus autorităţile elene. Primarul din Volos, Achilleas Beos, a spus că mirosul este insuportabil. Intr-o conferinta de presa  el a învinuit Guvernul de la Atena că nu rezolvă problema. In plus, el a spus că peştii intraţi în putrefacţie ar putea provoca un dezastru de mediu pentru alte specii din zonă.

„Este o problema foarte mare, exista riscul poluarii provocate de elementele patogene care se pot dezvolta si care pot pune in pericol mamiferele marine din Golful Pagasetic, de exemplu, delfinii si testoasele. Suntemfoarte ingrijorati” – a precizat Limnios.

Miriam

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!