În anii ’80, Securitatea era considerată unul dintre cele mai puternice aparate de supraveghere din Europa. Un dosar de arhivă, publicat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), oferă o imagine clară asupra modului în care ofițerii securității erau pregătiți să urmărească persoanele suspectate de activități ilegale, inclusiv cele care doreau să părăsească țara. Documentul, din 1985, este o lucrare practică realizată de trei ofițeri ai Securității Municipiului București, sub supravegherea căpitanului Creța Stana, șef al Serviciului 120.
Un scenariu fictiv care arată cum se urmărea un cetățean român
Scenariul de examen se baza pe un caz fictiv: un cetățean român căruia i s-a refuzat plecarea în străinătate, iar soția rămăsese ilegal în Statele Unite. Bărbatul dorea să părăsească România clandestin, împreună cu copilul. Ofițerilor li se cerea să elaboreze o strategie de supraveghere a acestui individ, precum și a legăturilor sale potențiale.
Ofițerii implicați în acest exercițiu erau locotenent-colonelul Vintilă Nicolae, maiorul Preda Vasile și locotenentul Dănilă Ovidiu, toți din Serviciul 120 al Securității Municipiului București. Examinatorul, căpitanul Creța Stana, a analizat propunerile lor și a adăugat comentarii pe marginea documentului.
Locotenent-colonelul Vintilă Nicolae a propus mai multe măsuri: deschiderea unui dosar de urmărire informativă, verificarea relațiilor cetățeanului, inclusiv ale unei femei care călătorea frecvent în Statele Unite, și eventual recrutarea acesteia ca informator. De asemenea, a recomandat interceptarea telefoanelor, filajul în anumite momente cheie, interceptarea corespondenței, precum și efectuarea unei percheziții domiciliare.
Examinatorul, însă, a pus sub semnul întrebării necesitatea percheziției, notând pe marginea documentului: “pt. ce?”, ceea ce sugerează o anumită scepticism față de această măsură, considerată excesivă.
În plus, ofițerul a propus și trimitera fotografiilor și a datelor bărbatului către structura de Pașapoarte, pentru a alerta autoritățile despre suspiciunea de fugă. Acest pas arată cum Securitatea interacționa cu alte instituții pentru a controla eficient mișcările cetățenilor.
Documentul conține și acronime pentru metode specifice utilizate de Securitate, cum ar fi interceptarea convorbirilor telefonice interne și internaționale, interceptarea corespondenței și folosirea tehnicii operative. Acestea ilustrează amploarea măsurilor de supraveghere aplicate.
În contextul acestui caz, soția cetățeanului fictiv, rămasă în Statele Unite, ar fi apelat la organizații pentru drepturile omului și la alte organisme internaționale pentru a obține plecarea familiei. Contactarea acestor entități era tratată de Securitate ca un semn de activitate ostilă regimului comunist, ceea ce evidențiază tensiunea dintre drepturile individuale și măsurile represive aplicate.
Un aspect neobișnuit din documente este modul în care ofițerii au fost evaluați. Locotenent-colonelul Vintilă Nicolae a primit nota 5, iar examinatorul a criticat ideea de a contacta persoana urmărită pentru a o “temporiza”, considerând această măsură neadecvată pentru gravitatea situației. Tot nota 5 a primit și maiorul Preda Vasile, pentru o analiză considerată superficială. Cel mai bun rezultat a obținut locotenentul Dănilă Ovidiu, care a primit nota 7.
Documentele arată că pregătirea ofițerilor Securității includea testări periodice prin lucrări scrise și exerciții practice. Deși examenul are un caracter aproape școlar, conținutul oferă o imagine concretă asupra mecanismelor prin care Securitatea urmărea cetățenii, supraveghea comunicațiile și împiedica acțiunile considerate ostile regimului.
Prin acest exercițiu, Securitatea demonstra modul în care urmărea cetățenii care doreau să părăsească țara, dar și cum evaluarea ofițerilor se baza pe abilitatea de a analiza situația operativă într-un mod profund și riguros, nu doar pe povestirea unui caz.
Martor al faptelor
