Stiri de ultima ora din Turism

Autoritățile din Groenlanda au arestat un urs polar

Un urs polar a fost inclus marţi în categoria “animalelor problematice” după ce a atacat o echipă de documentarişti într-o bază din nord-estul Groenlandei, a anunţat armata daneză, care a autorizat împuşcarea acestuia în caz de recidivă, informează AFP.

Luni dimineaţă, ursul a reuşit să îşi strecoare capul printr-o fereastră – care nu fusese bine închisă – a unui atelier de cercetare în care se afla echipa de filmare, la circa 400 de metri distanţă de mica bază militară Daneborg.

Potrivit “Comandoului Arctic”, unitatea daneză staţionată în acea bază, animalul l-a muşcat pe unul dintre cei trei bărbaţi de mână, înainte ca restul echipei să îl facă să fugă folosind pistoale de alarmă.

Transportat într-o primă fază la Daneborg, documentaristul rănit a fost apoi evacuat şi transportat în oraşul Akureyri din Islanda.

Având deja la activ alte cinci incidente, ursul în cauză a revenit la faţa locului ceva mai târziu în aceeaşi dimineaţă, apoi în noaptea de luni spre marţi şi a reuşit să spargă o fereastră a laboratorului ştiinţific înainte să fugă, după ce a fost speriat din nou de ceilalţi doi membri ai echipei de filmare.

Urs problematic

“Autorităţile locale l-au inclus de acum în categoria ‘urşilor problematici’, fapt care autorizează împuşcarea lui, dacă se va întoarce aici”, a precizat Comandoul Arctic într-un comunicat.

Incidentul s-a produs într-o perioadă în care nord-estul Groenlandei s-a confruntat de curând cu un val de căldură, iar un nou record de temperatură (23,4 grade Celsius) a fost înregistrat în regiune.

Potrivit specialiştilor, retragerea banchizei, terenul de vânătoare al urşilor polari, obligă aceste animale să rămână mai mult timp pe uscat şi determină apariţia unor probleme de subalimentare care ameninţă specia, inclusă deja în categoria celor vulnerabile.

Deşi rămân rare, incidentele cu oamenii s-au înmulţit, pentru că urşii polari se apropie cu o mai mare regularitate de locuinţele umane în căutare de hrană, potrivit autorităţilor şi organizaţiilor de apărare a mediului.

Conform unui studiu apărut în Nature Climate Change în iulie 2020, aceste animale emblematice ale Arcticii – circa 25.000 de exemplare în prezent – sunt ameninţate cu dispariţia de pe Terra în jurul anului 2100.

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns