Un poliţist a fost muşcat de braţ, duminică, de un bărbat recent eliberat din penitenciar care a fost depistat în tren fără mască şi fără bilet, în urma verificărilor stabilindu-se că persoana respectivă este infectată cu virusul HIV, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa. “În cursul zilei de astăzi (duminică- n.r.), poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, în apropierea staţiei CF Medgidia, au fost solicitaţi de şeful de tren să îi acorde sprijin, întrucât în tren se află o persoană fără mască de protecţie şi fără bilet. Persoana în cauză, la vederea poliţiştilor, a devenit recalcitrantă, a refuzat să îşi decline identitatea, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii la sediul Postului de poliţie TF Medgidia”, a transmis IPJ. La coborârea din tren, bărbatul a devenit violent cu poliţiştii, fiind imobilizat. “În momentul în care a fost încătuşat, în jurul orei 15,00, bărbatul a încercat să îi lovească pe poliţişti, reuşind să îl muşte pe unul dintre ei de antebraţul stâng, partea superioară”, a precizat IPJ Constanţa. Conform sursei citate, în urma verificărilor efectuate a reieşit că agresorul a fost eliberat din Penitenciarul Poarta Albă, în ziua în curs. Totodată, s-a stabilit şi faptul că acesta este infectat cu virusul HIV. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit. Bărbatul se află la sediul Postului de Poliţie TF Medgidia, urmând a fi prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. IPJ a mai informat că pentru poliţistul muşcat nu a fost necesară acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Articole asemanatoare
Esti mare consumator de cafea ? Iata beneficiile, dar atentie la cantitate !
Cafeaua este licoarea pe care toata lumea o bea in fiecare zi. Renumita pentru efectul sau revitalizant, cafeaua va ofera intr-adevar o senzatie de energie reinnoita, si asta datorita cofeinei. Intrebarea care se pune este cum actioneaza cofeina asupra organismului. CUM AFECTEAZA COFEINA CREIERUL? Pe langa impulsul pe care pare sa-l dea cafeaua, aceasta bautura […]
Slabeste sanatos cu Go Vita
Pierderea in greutate poate reprezenta un proces dificil si anevoios pentru tot mai multe persoane. Tocmai din acest motiv, riscul de abordare a unor metode daunatoare creste considerabil, producand efecte adverse grave, care ar putea pune sanatatea in pericol. Este important ca atunci cand te decizi sa abordezi diete si sa iti schimbi stilul de […]
Detalii socante despre incendiul de la Spitalul de Boli Infectioase de la Constanta
Un incediu puternic a izbucnit in cursul zilei de vineri la Spitalul de Boli Infectioase de la Constanta. Se pare ca pana in prezent sunt cel putin sapte victime si bilantul poate creste. La sectia de ATI erau 10 bolnavi, 7 femei si 3 barbati. Acestia din urma au scapa cu viata deoarece au sarit […]