Stiri din Sport de ultima ora

Adrian Mutu a câștigat cu Finlanda la meciul său de debut ca selecționer la Tineret

Adrian Mutu a debutat cu o victorie ca selecţioner al naţionalei de tineret a României, 3-1 (1-1) cu Finlanda, vineri seara, în Grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-21 din 2021, pe Veritas Stadion din Turku. România s-a impus prin golurile marcate de Darius Olaru (21), Valentin Mihăilă (57), Ştefan Ciobanu (84), în timp ce golul de onoare al gazdelor a fost semnat de Mikael Soisalo (24). Nordicii au început mai bine şi au avut două ocazii mari în min. 12. Mai întâi portarul Vlad a respins de sub transversală şutul lui Kairinen, după care Lingman a tras în bară. Prima acţiune a tricolorilor s-a încheiat cu un şut al lui Man (16), prins de portar. Andrei Vlad s-a remarcat din nou (19), la mingea trimisă cu capul de Halme. România a deschis scorul în min. 21, prin Darius Olaru, după o cursă de 40 de metri. Finlanda a egalat la scurt timp (24), prin Mikael Soisalo, nemarcat, cu un şut în diagonală din marginea careului. Gazdele au controlat jocul în prima repriză şi au mai avut o oportunitate (29), dar şutul lui Kairinen de la 25 de metri a trecut puţin peste ţintă. Jucătorii antrenaţi de Mutu au creat pericol la poarta adversă în finalul primei părţi, prin Ganea (34), cu un şut din unghi prins de portar, şi Man (37), cu o boltă peste poartă. România a trecut în avantaj în min. 57, când Mihăilă a marcat cu un lob peste portar, după ce a fost lansat pe contraatac de Olaru. Pentru extrema Universităţii Craiova a fost al patrulea gol contra Finlandei. Man a avut două şanse bune (64, 78), dar prima oară a fost imprecis, iar a doua a fost blocat de Haukioja la 6 metri.
Finlanda a avut o ocazie de egalare, dar Vlad s-a opus din nou, respingând mingea trimisă de Haukioja (75).
Ciobanu (84), cu un şut fără preluare de la 16 metri, după o minge trimisă înapoi de Costache, a tranşat soarta partidei.
În meciul tur, de la Voluntari, România s-a impus cu 4-1, Mihăilă reuşind o triplă, în timp ce Hyvarinen a marcat un autogol.
În celelalte partide din grupă, Danemarca şi Ucraina au terminat nedecis, 1-1, iar Irlanda de Nord a învins Malta cu 2-0, în deplasare.
Danemarca ocupă primul loc, cu 16 puncte (6 jocuri), urmată de România, 13 puncte (6 j), Finlanda, 7 p (6 j), Irlanda de Nord, 6 p (6 j), Ucraina, 4 p (5 j), Malta, 1 p (5 j).
Cele nouă câştigătoare ale grupelor preliminare şi cele mai bune cinci locuri doi se vor alătura gazdelor Ungaria şi Slovenia la EURO 2021. Meciurile din cele patru grupe ale competiţiei se vor desfăşura între 24 şi 31 martie 2021. Echipele calificate mai departe din grupe, primele două clasate, vor lupta pentru titlul european în fazele eliminatorii programate în aceleaşi două ţări, Ungaria şi Slovenia, în perioada 31 mai-6 iunie 2021.
Marţi 8 septembrie vor avea loc partidele Finlanda – Ucraina, Irlanda de Nord – Danemarca şi Malta – România.

Citeste  Messi, soarta incerta la Barca
Distribuie mai departe
Cele mai bune teste drpciv 2020 numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *