“Voyage”, noul spectacol muzical holografic al cvartetului suedez Abba, ce cuprinde şi primul lor album de studio după aproape patru decenii, se deschide vineri publicului la Londra, după ce joi seară a avut lor premiera, la care au fost prezenţi şi regii Suediei, relatează EFE.
Cei patru membri ai grupului lansat în anii 70 – Anni-Frid Lyngstad, Agnetha Fältskog, Björn Ulvaeus şi Benny Andersson – care s-au despărţit în 1982, au fost prezenţi la premiera acestui spectacol holografic.
În acest muzical “revoluţionar”, la a cărui premieră a fost folosită o structură special construită în capitala britanică, artiştii au devenit versiuni digitale, supranumite “Abbatar-uri”, pentru a interpreta hiturile celebrului grup suedez.
“Abba a fost mereu în inimile noastre. Nu ne-a fost greu să ne întâlnim din nou, deoarece muzica face parte din noi”, a declarat postului BBC Agnetha Faltskog.
La premiera specială de joi seară au participat ca invitaţi, pe lângă regele Carl XVI Gustaf al Suediei şi regina Silvia, vedete precum cântăreaţa Kylie Minogue sau actriţa Keira Knightley, precum şi primarul Londrei, Sadiq Khan.
Grupul Abba a lucrat la acest spectacol din anul 2016, creat pe baza unei tehnologii de vârf care îi recreează componenţii grupului cu ţinutele vestimentare din anii 70 pentru a interpreta hituri ca ‘SOS’, ‘Voulez-Vous’ sau ‘Chiquitita’.
Aşa numiţii “Abbatari” au fost creaţi pe bază de captură a mişcărilor şi tehnicilor de interpretare ale celor patru membri ai trupei, de o echipă de 850 de persoane de la Industrial Light &Magic, compania înfiinţată de George Lucas.
Aceste figuri digitale au apărut pe un ecran uriaş, cu efecte speciale.