Stiri Actuale de ultima ora

A murit prințul Sturdza

Prinţul Mihai Dimitrie Sturdza, istoric şi diplomat, a murit la Paris, la vârsta de 86 de ani, a anunţat directorul general al Institutului Cultural Român (ICR), Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu.
“O veste teribil de tristă vine de la Paris. A trecut la cele veşnice prinţul Mihai Dim. Sturdza, un mare aristocrat român şi un mare genealogist. L-am cunoscut în timpul facultăţii, am colaborat cu texte şi fotografii la Enciclopedia familiilor boiereşti, ne-am întâlnit de nenumărate ori, la Paris şi la Bucureşti, la evenimente ştiinţifice, lansări de carte, cafele sau sindrofii mondene (…) I-am admirat întotdeauna sobrietatea şi hărnicia, pasiunea şi spiritul de sacrificiu cu care şi-a dedicat ultimele decenii din viaţă recuperării istoriei boierimii române. Cu câteva zile înainte de Sfintele Paşti, am vorbit la telefon. Era niţel necăjit din cauza drumului pe care o ia omenirea, obligată de coronavirus, şi se temea că nimic nu va mai fi ‘ca înainte’. Cu toate astea, lucra în continuare la Enciclopedia lui şi visa să vadă noi volume apărute. În memoria Prinţului Sturdza, am nădejdea că visul lui va merge mai departe. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris sâmbătă seara, pe pagina sa de Facebook, Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu.
Diplomatul şi istoricul Mihai Dimitrie Sturdza este strănepotul lui Mihail Sturdza domnitor al Moldovei (1834-1849), fiind şi descendent al familiei Manu, care l-a dat pe generalul Gheorghe Manu, erou al Războiului de Independenţă, prim-ministru şi primar al Bucureştiului.
Mihai Dimitrie Sturdza s-a născut în 1934, urmând studiile primare şi liceale la Iaşi şi Bucureşti. În 1952 a fost arestat de regimul comunist, sub acuzaţia de nedenunţare de complot, fiind condamnat la o pedeapsă administrativă executată în diferite lagăre de muncă.
Eliberat în 1954, a reuşit să se înscrie la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, pe care o absolvit-o în 1960. Părăseşte ţara în 1963, stabilindu-se la Paris. Este diplomat al Institutului de Ştiinţe Politice din Paris fiind angajat, în perioada 1968-1985, la Departamentul de Schimburi Culturale şi Ştiinţifice al Ministerului Afacerilor Externe francez. A fost interpret oficial pentru limba română al preşedinţilor Franţei, generalul Charles de Gaulle şi Valery Giscard d’Estaing.
Între 1986-1995 a activat ca redactor politic la Departamentul român de la postul de radio ‘Europa liberă’ din Munchen. La încheierea contractului este distins cu o scrisoare de felicitare semnată de preşedintele SUA, Bill Clinton.
Istoric de vocaţie, Mihai Dimitrie Sturdza este autorul unei opere impresionante, acoperind domenii precum heraldica, genealogia, istoria familiilor nobiliare din sud-estul Europei, statutul internaţional al Ţărilor Române, relaţiile româno-ruse, istoria culturii. Studiile şi volumele sale au apărut în periodice şi edituri prestigioase din Paris, Munchen, Bucureşti şi Iaşi.

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns