Stiri din Sport de ultima ora

A dispărut o legendă a fotbalului

Legendarul fundaş Jack Charlton, câştigător al Cupei Mondiale de fotbal cu selecţionata Angliei în 1966, a încetat din viaţă la 85 de ani, a anunţat sâmbătă BBC.
Fostul jucător al echipei Leeds United a fost diagnosticat cu cancer limfatic în cursul anului trecut şi suferea de asemenea de demenţă.
Unul dintre cele mai populare personaje din istoria fotbalului englez, Jack Charlton a cucerit Cupa Mondială în 1966, pe stadionul Wembley, alături de fratele său Bobby, după o finală dramatică cu Germania (scor 4-2 după prelungiri).
El a avut un număr record de apariţii (773) în tricoul lui Leed United, singura echipă la care a evoluat pe parcursul carierei sale fotbalistice (între 1952 şi 1973), iar după retragerea din activitate a devenit antrenor, cunoscând cel mai mare succes ca selecţioner al Republicii Irlanda, pe care a calificat-o în premieră la un turneu major, EURO 1988, conducând-o apoi până în sferturile de finală la Cupa Mondială din 1990.
“Jack a murit în pace vineri, 10 iulie, la vârsta de 85 de ani, la locuinţa sa din Northumberland, cu familia alături de el”, se precizează într-un comunicat dat publicităţii de familia fostului internaţional.

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns