Stiri de ultima ora Auto

Șobolanii au început să conducă mașini!

Cercetătorii de la o universitate din statul american Virginia au reuşit să îi facă pe şobolani să conducă niște mașini în miniatură. Pentru a urca la mini-volan, rozătoarele au fost convinse cu mici cantităţi de cereale. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Richmond, rezultatele studiului demonstrează că şofatul a redus nivelul de stres în cazul acestor animale.
Mini-vehiculele utilizate în acest studiu constau într-o cabină în care trei bare cu fire metalice corespundeau celor trei direcţii principale de deplasare: dreapta, stânga şi înainte. Când un şobolan atingea una dintre bare, vehiculul se deplasa în direcţia selectată.
Şaptesprezece şobolani au fost antrenaţi timp de mai multe luni pentru a conduce acele mini-vehicule într-un fel de arenă din plexiglas cu dimensiunile de 150 centimetri x 60 centimetri.
Cercetătorii au avut satisfacţia de a vedea că şobolanii pot într-adevăr să înveţe să conducă vehicule.
În plus, ei au remarcat că şobolanii crescuţi în ceea ce experţii denumesc “un mediu îmbogăţit” (un spaţiu mai apropiat de cel natural, extins şi cu elemente complexe de decor) conduceau mai bine, decât cei care au crescut în cuşti. “A fost o adevărată nebunie să vedem cât de buni erau, comparativ cu ceilalţi”, a declarat Kelly Lambert, coautoare a studiului şi cercetătoare la Universitatea Richmond.
Excrementele şobolanilor, recuperate şi analizate, au arătat că pentru toţi şobolanii-şofer hormonul dehidroepiandrosteron, care combate stresul, era mai ridicat, fapt ce ar putea fi asociat cu satisfacţia resimţită de aceste animale după ce au dobândit o nouă competenţă.
Kelly Lambert şi colegii ei sunt de părere că această descoperire va deschide calea spre noi tratamente comportamentale în psihiatria umană.
“Nu există vindecare pentru schizofrenie sau depresie. Suntem în întârziere din acest punct de vedere, trebuie să luăm în calcul modele diferite realizate cu ajutorul unor studii pe animale, sarcini diferite, pentru a admite că şi comportamentul poate schimba starea noastră neuro-chimică”, a explicat coautoarea studiului.

Citeste  Peugeot 308 GT, la final de cariera
Distribuie mai departe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *