Stiri Actuale de ultima ora

Măsuri luate de Blue Air în contextul alertei de coronavirus

Blue Air a implementat o serie de măsuri suplimentare de prevenţie, în contextul alertei referitoare la răspândirea coronavirusului şi al instalării situaţiei de carantină în mai multe localităţi din Italia. Astfel, compania oferă gratuit serviciul de modificare a datei de călătorie pentru toate zborurile programate în perioada 27 februarie – 15 martie 2020 (inclusiv) către sau dinspre Bologna, Florenţa, Milano sau Torino.
Potrivit unui comunicat al companiei, deoarece unii pasageri pot decide să nu mai călătorească în această perioadă din cauza răspândirii COVID-19 în nordul Italiei, Blue Air oferă în mod gratuit serviciul de modificare a datei de călătorie.
Astfel, toţi pasagerii care au achiziţionat un zbor internaţional Blue Air, cu date de călătorie între 27 februarie şi 15 martie 2020 (inclusiv), către sau dinspre Bologna, Florenţa, Milano sau Torino, şi al căror bilet a fost emis până la 27 februarie 2020 inclusiv, vor putea să îşi modifice datele de călătorie în mod gratuit, o singură dată, fără plata taxei de rebooking. Pasagerii vor achita numai diferenţa de tarif, acolo unde este cazul.
Prevederi speciale se aplică pasagerilor care călătoresc în scop educaţional şi pasagerilor care fac obiectul unor restricţii de călătorie emise de autorităţile italiene, se menţionează în comunicat.
“Toţi pasagerii care doresc să beneficieze de această gratuitate sunt rugaţi să contacteze call center-ul Blue Air pentru schimbarea datelor de călătorie. Această modificare poate fi solicitată cu până la patru ore înaintea orei de zbor iniţiale şi nu se va aplica în cazul neprezentării la îmbarcare. Biletele nu sunt rambursabile. Confirmăm pe această cale faptul Blue Air nu a anulat niciun zbor”, precizează compania.
În ceea ce priveşte măsurile luate de Blue Air pentru asigurarea protecţiei pasagerilor în contextul generat de COVID-19, acestea constau în: verificări permanente ale funcţionării corecte a filtrelor de aer din avioane – filtrele HEPA din aeronavele Blue Air au performanţe similare cu ale celor folosite pentru menţinerea aerului curat în sălile de operaţii ale spitalelor, fiind capabile să capteze peste 99,97% din microbii aerieni din aerul filtrat; dezinfectarea, prin nebulizare, a tuturor aeronavelor companiei – nebulizatorul este un aparat complet automatizat care nu permite nicio eroare umană şi care foloseşte substanţe testate împotriva bacteriilor, sporilor şi virusurilor, ce pătrund în absolut toate spaţiile aeronavei (după 6 minute de distribuţie a substanţei active, avionul devine complet steril); suplimentarea numărului de măşti şi a cantităţii de gel dezinfectant; furnizarea de şerveţele cu alcool, necesare pentru dezinfectarea mâinilor; informarea permanentă a echipajelor şi a pasagerilor cu privire la modalităţile de prevenţie.
În plus, Blue Air a luat legătura cu factorii responsabili din Ministerului Sănătăţii, pentru a asigura corelarea acţiunilor proprii cu cele întreprinse de autorităţi la nivel naţional.
“Monitorizăm constant situaţia şi, în funcţie de evoluţia acesteia, vom implementa toate măsurile necesare, păstrând ca prioritate siguranţa pasagerilor şi a echipajelor noastre”, dau asigurări reprezentanţii companiei.

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns