Stiri Actuale de ultima ora

Directorul spitalului din Găești a dat liber la vaccinare tuturor

Directorul spitalului din Găești, județul Dâmbovița, a anunța că i-au rămas câteva doze de vaccin anticovid și i-a invitat pe cei care vor să se imunizeze să vină la spital pentru injecție. Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că la Găeşti, unde au fost imunizate persoane care nu erau prevăzute în etapa I, se poate vorbi despre un management “defectuos”.

“Am luat şi noi la cunoştinţă de situaţia de la Spitalul din Găeşti. Faptul că au fost vaccinate astăzi persoane care nu aparţin etapei I nu este o tragedie. Până la urmă, important este că au fost vaccinate. Faptul că nu s-au respectat procedurile şi anume beneficiarii vaccinurilor să fie cei din etapa I, aşa cum prevede strategia, pentru că nu întâmplător această etapizare a fost făcută tocmai pentru a echilibra disponibilitatea reală a vaccinurilor cu persoanele care au cea mai mare nevoie să fie vaccinate în această perioadă, acest lucru este un alt aspect care urmează a fi verificat. Din acest punct de vedere, vorbim local de un management defectuos, aş putea spune”, a afirmat Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

El a fost întrebat ce părere are despre faptul că managerul de la Spitalul din Găeşti a anunţat că pot veni să se vaccineze şi persoane care nu este prevăzut să se imunizeze anti-COVID în prima etapă.

Anchetă la Găești

Potrivit lui Valeriu Gheorghiţă, strategia de vaccinare prevede doar modalităţile şi liniile directoare după care se dezvoltă şi se implementează campania de imunizare şi nu sancţiuni în cazuri precum cel de la Găeşti.

“Aş putea spune că acest aspect intră în sarcina Ministerului Sănătăţii. Probabil că se vor efectua evaluări şi ulterior se va decide în consecinţă. (…) Eu cred că, dacă anticipăm că ne vor rămâne doze şi vor expira, putem să chemăm persoane care sunt programate a doua zi şi care aparţin lucrătorilor din sistemul medical şi social. Cred că putem gestiona la nivelul unui centru de vaccinare aceste aspecte încât să reducem la minimum posibil riscul să expire dozele pe care le avem sau care sunt reconstituite. Ăsta nu este un motiv să afirmăm că putem vaccina pe oricine. Nu acest lucru este problema, foarte bine că au fost vaccinate respectivele persoane, important este cum corectăm aceste lucruri încât cei care au cea mai mare nevoie în momentul de faţă de acest tip de vaccin să aibă acces la el”, a explicat Gheorghiţă.

El a adăugat că persoanelor care au făcut vaccinul peste rând li se va asigura şi rapelul.

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns