Stiri de ultima ora Auto

Statul român vinde un Lamborghini confiscat de la proxeneți

O tranzacție mai puțin obișnuită este în așteptare la Galați. Nu este vorba despre pește sau de produse pescărești, ci de un automobil de lux. Și, nu, nu este vorba despre Mercedes sau Bentley, ci de un Lamborghini Aventador care l-ar face să pălească de invidie pe orice superstar al baschetului american sau pe orice actor de la Hollywood.

Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) anunţă că Tribunalul Galaţi a admis o solicitare privind valorificarea anticipată a unui autovehicul de lux Lamborghini Aventador, confiscat de DIICOT într-un dosar în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.

Agenţia a fost desemnată custode al autoturismului de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi.

Bunuri de peste 2 milioane de euro

ANABI mai anunţă că a iniţiat demersuri similare, formulând cereri adresate, după caz, procurorului sau instanţei, în vederea încuviinţării valorificării cu privire la toate bunurile mobile aflate în administrare (valoare estimată de aproximativ 2.500.000 euro).

Agenţia spune că, în contextul promovării unei strategii integrate privind recuperarea creanţelor provenite din infracţiuni, a propus flexibilizarea mecanismului care să permită valorificarea anticipată a bunurilor sechestrate.

“În ultimele zile, ANABI înregistrează o creştere a numărului de cauze în care Agenţia este sesizată de către procurori şi instanţele de judecată în vederea administrării şi valorificării bunurilor indisponibilizare în procese penale. ANABI urmează a valorifica prin licitaţii publice următoarele bunuri: Lamborghini Aventador, Skoda Octavia, BMW 218D, BMW 216D, Volkswagen Passat, BMW 540D Xdrive, precum şi 10.608 litri motorină”, susţine Agenţia.

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste drpciv 2020 numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns