Stiri Economice de ultima ora

Olanda vrea interzicerea bancnotei de 500 de euro

Ministrul olandez de Finanţe, Wopke Hoekstra, conduce o mişcare europeană comună care cere interzicerea bancnotei de 500 de euro şi plăţile în numerar de până la 5.000 de euro, pentru a preveni spălarea de bani şi alte activităţi infracţionale, informează site-ul DutchNews.nl.

Oficialul le-a spus parlamentarilor că planul este sprijinit de Belgia, Franţa, Italia şi Spania, fiecare ţară putând decide un plafon chiar mai scăzut pentru plăţile în numerar.

Hoekstra lucrează la un program de limitare a plăţilor în numerar la 3.000 de euro în Olanda, ca parte a planului naţional prezentat în 2019 privind combaterea spălării banilor.

Decizia de interzicere a bancnotei de 500 de euro şi a plăţilor în numerar de până la 5.000 de euro nu-i va afecta pe consumatorii obişnuiţi deoarece ei fac rareori plăţi în numerar de peste 1.000 de euro în Olanda, a explicat ministrul de Finanţe.

Conform deciziei BCE, bancnota de 500 de euro nu mai este emisă dar încă mai sunt în circulaţie aproximativ 400 de milioane de bancnote, echivalentul a 200 de miliarde de euro.

Hoekstra şi omologii săi europeni vor retragerea completă a bancnotei, susţinând că este în principal folosită pentru tranzacţii ilegale.

“Analiştii au arătat că în cele din urmă bancnotele ajung în ţări din America Latină, Mexic şi China, unde nu poţi plăti nici măcar un pachet de unt în euro”, a apreciat Theo Akse, fost şef al organismului de combatere a spălării banilor.

În viziunea specialiştilor în securitate cibernetică, la ora actuală, există un fenomen format dintr-o triadă de ameninţări: criminalitate, terorism şi atacuri susţinute de anumite state. Astfel, în unele cazuri, atacurile sunt puse în practică prin combinarea unora sau a tuturor acestor elemente, complicând şi mai mult situaţia.

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns