Alte doua noi focare de infectie aparute la Constanta si la Brasov
Stiri de ultima ora din Sanatate

Chinezii au vrut să le ia probe anale diplomaților americani

Ministerul de Externe de la Beijing a negat joi că diplomaţilor americani din China li s-a cerut să facă teste anale pentru COVID-19, după apariţia în media a unor plângeri în legătură cu o astfel de procedură, relatează Reuters.

Site-ul american Vice a citat miercuri un oficial al Departamentului de Stat al SUA care a spus că s-a făcut acest test din greşeală şi că Beijingul a transmis că nu va mai folosi procedura în cazul diplomaţilor americani.

“Din câte ştiu, China nu a cerut niciodată staffului diplomatic american din China să facă teste anale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Zhao Lijian, într-o conferinţă de presă la Beijing.

Într-un email către Reuters, un reprezentant al Departamentului de Stat a spus că este “angajat în garantarea siguranţei şi securităţii diplomaţilor americani şi ale familiilor lor, prin apărarea demnităţii”.

Procedură populară în Beijing

Unele oraşe chineze au folosit mostre extrase din anus pentru a detecta potenţiale infectări în contextul intensificării testării din cauza apariţiei unor focare regionale de coronavirus înainte de sărbătorile de Noul An Chinezesc.

Testele anale permit o mai bună depistare a infecţiilor, pentru că urmele virusului în mostrele fecale pot fi detectate după o mai lungă perioadă de timp decât în cazul mostrelor din tractul respirator, a declarat luna trecută, la televiziunea de stat, Li Tongzen, un medic specializat în boli respiratorii.

Mostrele fecale pot fi de asemenea mai eficiente în depistarea infecţiilor la copii şi sugari, pentru că au o încărcătura virală mai mare decât la adulţi, au arătat cercetători de la Universitatea Chineză din Hong Kong într-un studiu publicat anul trecut.

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns