Stiri Actuale de ultima ora

STB are un nou director

Societatea de Transport Bucureşti (STB) are un nou director general, în persoana lui Mihai Petcu, a anunţat compania. Potrivit sursei citate, pe lista de priorităţi a noului director general se află gestionarea situaţiei cu privire la prevenirea infectării cu virusul SARS-COV-2, respectiv emiterea unor decizii privind angajaţii STB SA (reglementarea muncii la domiciliu, organizarea timpului de lucru în două schimburi, continuarea testării angajaţilor aflaţi în contact direct cu publicul său a celor suspecţi etc.), şi protejarea publicului călător (dezinfectarea permanentă a vehiculelor; monitorizarea liniilor de transport pentru evitarea aglomeraţiei la orele de vârf etc.).

Cu gândul la iarnă

De asemenea, se va avea în vedere eficientizarea pregătirilor pentru iarnă (măsuri de asigurare a stocurilor şi utilajelor necesare pentru combaterea poleiului şi a zăpezii, piese de schimb, asigurarea personalului necesar pentru a face faţă oricărei situaţii generată de condiţiile meteo etc.), precum şi o transparenţă decizională în utilizarea banilor publici din bugetul STB.

Un alt obiectiv se referă la digitalizarea companiei cu scopul reducerii costurilor, dar şi a creşterii performanţei prin eficientizarea activităţii atât în plan intern, cât şi în relaţia cu cetăţenii, dar şi cu autorităţile şi cu partenerii contractuali, o comunicare eficientă pentru călători, înfiinţarea unui Departament care se va ocupa exclusiv de scrierea, depunerea şi implementarea proiectelor cu fonduri europene, investiţii pentru modernizarea parcului de vehicule existent, un dispecerat modern ce presupune monitorizare şi raportare în timp real, dar şi în infrastructura căilor de rulare pentru tramvaie, inclusiv pentru reamenajarea tuturor refugiilor de tramvai.

“Îmi doresc o dezvoltare reală a Societăţii, dar şi o relaţionare cu călătorii mult mai eficientă decât până acum, astfel încât aceştia să fie informaţi în timp util despre proiectele noastre, dar şi despre eventualele disfuncţionalităţi apărute în furnizarea serviciilor de transport. Aduc în faţa bucureştenilor întreaga mea experienţă profesională, tot entuziasmul şi energia celor 36 de ani ai mei, astfel ca, împreună cu colegii mei din STB SA, să contribuim substanţial la îmbunătăţirea serviciilor de transport public din Bucureşti”, a declarat noul director general al Societăţii de Transport Bucureşti.

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns