Stiri Actuale de ultima ora

La multi ani tuturor femeilor, de 8 Martie!

Potrivit ONU, promovarea egalităţii de gen în contextul crizei climatice şi al reducerii riscului de dezastre este una dintre cele mai mari provocări globale ale secolului XXI.

Este din ce în ce mai mult recunoscut faptul că femeile sunt mai vulnerabile la impactul schimbărilor climatice decât bărbaţii, deoarece ele constituie majoritatea săracilor din lume şi sunt mai dependente de resursele naturale pe care schimbările climatice le ameninţă cel mai mult.

În acelaşi timp, femeile şi fetele sunt lideri eficienţi şi puternici şi factori de schimbare pentru adaptarea şi atenuarea schimbărilor climatice, arată ONU. Ele sunt implicate în iniţiative de sustenabilitate din întreaga lume, iar participarea şi conducerea lor au ca rezultat o acţiune mai eficientă în domeniul schimbărilor climatice.

Tema Zilei internaţionale a femeii din acest an – “Gender equality today for a sustainable tomorrow” – face apel la acţiuni pentru schimbări climatice pentru femei, de către femei.

În 2021, la Forumul Generaţia Egalităţii a fost lansată Coaliţia pentru acţiunea feministă pentru justiţia climatică, care reuneşte guverne, companii din sectorul privat, sistemul ONU şi societatea civilă pentru asumarea unor angajamente concrete faţă de justiţia climatică. De Ziua internaţională a femeii, Coaliţia ajută la impulsionarea acţiunilor şi investiţiilor globale, cu accent pe finanţarea soluţiilor climatice echitabile de gen, creşterea leadershipului femeilor în economia verde, creşterea rezistenţei femeilor şi fetelor la impactul şi dezastrele climatice şi creşterea utilizării de date privind egalitatea de gen şi climă.

Tema zilei în 2021 – “Women in leadership: Achieving an equal future in a COVID-19 world” – privea eforturile uriaşe ale femeilor şi fetelor din întreaga lume în conturarea unui viitor mai sigur şi privind recuperarea în contextul pandemiei COVID-19.

De asemenea, “Achieving an equal future in a COVID-19 world” a fost aliniată cu tema prioritară a celei de-a 65-a sesiuni a Comisiei pentru Statutul Femeilor (Commission on the Status of Women) – “Women in public life, equal participation in decision making” – şi cu campania “Generation Equality”, care cerea dreptul femeilor la luarea deciziilor în toate domeniile vieţii, plata egală, împărţirea egală a sarcinilor neplătite şi a muncii casnice, sfârşitul tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor şi fetelor şi serviciile de îngrijire a sănătăţii care să răspundă nevoilor lor.

Ziua internaţională a femeii, celebrată astăzi în ţări din lumea întreagă, a apărut pe fondul mişcărilor sociale legate de muncă de la începutul secolului XX, în America de Nord şi în Europa.

Prima Zi naţională a femeii a fost marcată în Statele Unite, la 28 februarie 1909. Partidul Socialist a desemnat această zi în amintirea grevei din 1908 a muncitorilor din industria textilă din New York, în care femeile au protestat împotriva condiţiilor de muncă.

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns