Curtea Constitutionala a Romaniei a declarat ca textele de lege privind carantina si internarea obligatorie sunt neconstitutionale deoarece sunt lipsite de claritate si de previzibilitate.
CCR mai sustine ca instituirea carantinei in Romania prin OUG reprezinta o veritabila privare de libertate.
Afla ce a publicat Curtea Constitutionala
In cursul zilei de miercuri Curtea Constitutionala a publicat motivarea deciziei prin care a declarat ca este neconstitutionala starea de carantina si internarea obligatorie.
“Curtea aminteşte că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (…) Or, dând în sarcina ministrului de resort completarea reglementării referitoare la condiţiile în care persoanele cu boli transmisibile sunt obligate să declare, să urmeze tratament sau să fie internate, precum şi libertatea de a modifica oricând şi fără a respecta anumite limite aceste reglementări, dispoziţiile art.25 alin.(2) teza a doua din Legea nr.95/2006 dobândesc un caracter imprevizibil, incert şi dificil de anticipat”, spune CCR.
Cu toate astea Curtea recunoaste ca o reglementare care se refera la raspandirea iminenta a unei boli transmisibile trebuie sa se bucure de un grad sporit de generalitate. “Efectele viciului de neconstituţionalitate constatat apar însă şi mai pregnante dacă se are în vedere că materia reglementată de art.25 alin.(2) teza a doua din Legea nr.95/2006 priveşte măsuri care aduc atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale, aşa cum este internarea obligatorie a persoanelor cu boli transmisibile”, mai spuns CCR.
Totodata Curtea retine in art.5 din CEDO ca detentia legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala contagioasa reprezinta privarea de libertate.