Stiri de ultima ora din Sanatate

Ardeiul iute reduce riscul de deces din cauze cardiace

Consumul regulat de ardei iute – mai des de patru ori pe săptămână – este asociat cu o reducere a riscului de deces din cauze cardiace şi cerebrovasculare, conform unui studiu efectuat în Italia.
Potrivit studiului publicat în Journal of the American College of Cardiology, persoanele care consumă frecvent ardei iute au un risc de deces mai scăzut cu 23 de procente comparativ cu cele care nu obişnuiesc să adauge acest condiment în alimentaţie.
În cadrul cercetării au fost analizate 22.811 persoane din regiunea italiană Molise, care au participat la studiul ”Moli-sani”.
După o perioadă medie de monitorizare de aproximativ opt ani, oamenii de ştiinţă au descoperit că în cazul persoanelor care consumau frecvent ardei iute riscul de deces în urma unui infarct a fost redus cu 40 de procente.
Marialaura Bonaccio, epidemiolog la institutul IRCCS Neuromed din Pozzilli, Italia, a precizat că ”protecţia faţă de riscul de mortalitate a fost independentă de tipul de dietă pe care oamenii o urmau”. “Cu alte cuvinte, cineva poate urma dieta mediteraneană sănătoasă, iar altcineva poate mânca mai puţin sănătos, însă pentru toţi ardeiul iute are un efect protector”, a explicat cercetătoarea.
Directoarea departamentului de epidemiologie şi prevenţie din cadrul aceluiaşi institut italian, Licia Iacoviello, a declarat că ”ardeiul iute este o componentă fundamentală a culturii noastre gastronomice” şi a subliniat că ”proprietăţile sale benefice, de toate tipurile, au fost asociate de-a lungul secolelor consumului său”.
”Important este că acum studiul este abordat în mod serios şi oferă dovezi riguroase şi ştiinţifice”, a adăugat Iacoviello, profesoară la Universitatea Insubria din Varese. ”Aşa cum s-a observat deja în China şi în Statele Unite, cunoaştem faptul că diverse plante din specia Capsicum, deşi consumate în mod diferit în lume, pot exercita o acţiune protectoare asupra sănătăţii noastre”, a adăugat cercetătoarea.

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns