Stiri Locale de ultima ora

Marcel Eroul Risipitor locuieste temporar la Fundatia Visul Luanei

Macacul japonez, care s-a plimbat 5 zile prin sectorul 5 din Bucuresti, a fost dus la Fundatia Visul Luanei. Pe pagina de Facebook a fundatiei sunt imagini cu maimuta, recent botezata Marcel Eroul Risipitor, dupa numele strazilor unde a fost capturat.

Animalul este foarte speriat, nu prea vrea sa manance si, deocamdata nu se stie daca sufera de vreo boala contagioasa. E tinut in conditii de carantina. In cazul in care are tuberculoza, va fi euthanasiat. Daca e sanatos, va fi dus la o gradina zoologica. Cei de la Fundatia Visul Luanei au muncit tot week end-ul la ranforsarea unui spatiu din centru, pentru a-i oferi gazduire macacului plimbaret. Marcel Eroul Risipitor are 3 ani si cantareste 13,5 kg.

“Macacul tranchilizat in Sectorul 5 s-a recuperat cu bine din anestezie, dorindu-se dus catre o institutie autorizata ingrijirii acestei specii. Din mai multe motive ce tin de sanatate publica, animala si de spatiu corespunzator, o astfel de solutie pe moment este extrem de greu de gasit. Trebuie tinut cont ca in cazul macacilor, pe langa un spatiu adecvat este nevoie si de congeneri (prieteni din aceeasi specie) cu care sa interactioneze” – au scris pe Facebook cei de la Fundatia Visul Luanei.

Proprietarul nu a fost gasit

Nici pana acum nu se stie cine este stapanul lui Marcel Eroul Risipitor; politia a deschis un dosar penal in rem. Politia Capitalei precizeaza ca se incearca gasirea persoanei care a detinut aceasta primata. “Cercetarile continua sub aspectul savarsirii infractiunii de nerespectare a regimului cu privire la habitatul natural al animalelor si florei salbatice” – a declarat purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei. Stapanul lui Marcel Eroul Risipitor ar putea fi amendat cu cel putin 30.000 lei, dar ar putea face si inchisoare.

Miriam

foto: captura facebook Fundatia Visul Luanei

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns