Liderul formaţiunii austriece de extremă dreapta Partidul Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, cunoscut pentru scepticismul său faţă de vaccinarea anti-COVID-19, a anunţat luni că a contractat această boală, transmite agenţia DPA.
Într-o postare pe Facebook, Kickl a precizat că el şi familia sa au dezvoltat simptome. ”Îmi pare rău să vă anunţ că astăzi am primit din partea autorităţilor vestea că un test PCR pe care l-am făcut ieri este pozitiv”, a scris pe reţeaua de socializare politicianul în vârstă de 53 de ani.
De când a început pandemia partidul său respinge măsurile antiepidemice decise de guvern şi le califică drept limitări ale libertăţii. Herbert Kickl a prezentat luna aceasta un aşa-numit ”plan B” de combatere a virusului, în care sugerează ca în locul vaccinării să se pună accentul pe tratarea timpurie a bolnavilor de COVID-19. El a pledat şi pentru folosirea ivermectinei ca tratament.
Cu campania sa antivaccinare şi în favoarea unor terapii nerecomandate, liderul extremei drepte austriece a primit în mod repetat critici din partea medicilor şi guvernului de la Viena.
În Austria a intrat în vigoare luni un lockdown impus persoanelor nevaccinate împotriva COVID-19, care vor putea să-şi părăsească locuinţele doar pentru cumpărături esenţiale, pentru a merge la lucru sau la medic.
La Viena a început luni vaccinarea anti-COVID-19 a copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani, fără a se mai aştepta avizul Uniunii Europene (UE), şi au fost epuizate primele 9.000 de programări disponibile, a informat primarul capitalei austriece, Michael Ludwig, relatează EFE. Această măsură “pilot” se încadrează în campania guvernului capitalei şi regiunii Viena, o coaliţie formată din social-democraţi şi neoliberali, care a optat în urmă cu câteva săptămâni pentru măsuri mai tranşante decât restul ţării pentru a frâna extinderea noului coronavirus.