Afla care sunt noile masuri luate de autoritati
Stiri Locale de ultima ora

Afla care sunt noile masuri luate de autoritati

Noile masuri luate de autoritati au fost dezvaluite in cursul acestei zile. Ministrul de Interne Marcel Vela a prezentat textul Ordonantei Militare nr 4 care implica noi restrictii.

Vrei sa afli mai multe despre ce inseamna aceasta noua ordonanta?

In primul rand persoanele peste 65 de ani se vor deplasa si in afara intervalului 11-13 pentru tratament. Ministrul a mai adaugat ca persoanele care nu respecta carantina vor fi reintroduse in carantina si vor plati costul cazarii.  Acesta a declarat ”Sunt măsuri dure, poate cele mai dure pe care le-a avut România ultimior zeci de ani, pentru că asta o cere situaţia în care ne aflăm. Este dureros momentul prin care trecem, este greu să ţi se îngrădească unele drepturi. Gândiţi-vă că, nerespectându-le, putem ajunge la tragedii. MAI va analiza măsurile şi rezultatele acestora. Măsurile se vor ridica sau relaxa atunci când suntem convinşi că s-a limitat sau diminuat răspândirea virusului, lucru realizabil doar dacă respectăm distanţarea socială”.

In plus pretul la energia electrica, la gazele naturale, la apa si la carburanti nu vor mai putea creste mai mult decat pretul afisat astazi.

Marcel Vela a declarat “Sunt măsuri dure, poate cele mai dure pe care le-a avut România ultimilor zeci de ani

Este dureros momentul prin care trecem. E greu să ți se îngrădească unele drepturi și ca libertatea să depindă de o declarație

Dar, nerespectându-le, putem ajunge la adevărate tragedii

Vă asigur că măsurile dispuse se vor ridica sau relaxa atunci când suntem convinși că s-a limitat răspândirea acestui cumplit virus

Suntem în prima linie, la datorie și vă suntem alături prin tot ce facem

Trebuie să dăm dovadă de solidaritate și de aprecierea semenilor

Putem reuși prin gesturi și prin comportament corect, responsabil și susținut

Ne aflăm în fața unui examen greu, care se întinde pe o perioadă încă necunoscută

Tricolorul, imnul național și dragostea față de viitor au fost gândurile și speranțele tuturor înaintașilor noștri

Vă prezint modificările aduse prin ordonanța militară nr 4

Am clarificat cu privire la circulația persoanelor peste 65 de ani un interval orar în care își pot rezolva probleme de natură medicală: tratamente oncologice, dializă, deplasare cu mijloacele proprii sau ale familiilor, transport sanitar speciale, în intervalul orar și după ora 13 și înainte de ora 11, deci pe întreaga perioadă a zilei

Am permis deplasarea în afara locuinței persoanelor peste 65 de ani și în intervalul 20 -21, pentru nevoile animalelor de companie sau domestice

Pentru ieșirile în acest scop nu e nevoie de declarație pe proprie răspundere

Tot pentru persoanele peste 65 de ani, am clarificat condițiile în care pot fi sprijinite de operatorii economici ce desfășoară activități comerciale precum vânzare de produse sanitare sau alimentare, astfel încât între 11 – 13 să faciliteze cu prioritate accesul acestor persoane

Am abordat și persoanele care nu respectă izolarea sau carantinarea. Cei care sunt în izolare la domiciliu, identificați și verificați ca atare, dacă încalcă regulile intră direct în carantină cu condiția în care obligatoriu vor suporta toate cheltuielile

Cei ce nu respectă carantinarea vor intra încă 14 zile în carantinare, suportând și ei toate cheltuielile

Transportatorii – conducătorii auto care intră în țară, cei ce conduc mașini peste 2,4 tone, au trei opțiuni pentru protejarea familiilor: fie angajatorul le asigură un loc unde să se izoleze între curse, fie declară că se izolează la domiciliu împreună cu familia, fie autoritățile locale pun la dispoziție spații la cerere pentru a asigura protecția familiilor șoferilor, cu plata costurilor aferente cazării în aceste spații hoteliere

Și pentru familiile piloților aeronavelor și echipajele de bord se aplică aceleași reguli

Sistemul energetic național: Am instituit pentru o perioadă stabilită de angajator măsuri de izolare preventivă la locul de muncă sau locuri special desemnate pentru personalul esențial, inclusiv cei din zona de extracție, producție și procesare

Pentru a proteja cetățenii care locuiesc în blocuri în zone aglomerate, am stabilit ca autoritățile locale, din 31 martie, să monteze dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocului și vor efectua periodic activități de dezinfecție în scări, lifturi, spații comune

Ministerele cu rețea sanitară proprie și autorități locale care au în subordine unități sanitare vor asigura la cerere spații de repaus între ture personalului sanitar din 31 martie

Odată cu publicarea acestei ordonanțe, în perioada stării de urgență prețurile la energie electrică și termică, gaze naturale, apă, carburanți nu mai pot fi majorate peste nivelul practicat azi. Aceste prețuri pot doar să scadă

Mesajele de utilitate publică se vor adăuga ca timp suplimentar spațiului alocat pentru publicitate, pentru a nu afecta resursele financiare pentru mass media

Am autorizat în starea de urgență centrul de cercetări științifice medico-militare, Institutul național de cercetare Cantacuzino pentru a aviza materiale componente echipamente și dispozitive medicale pentru tratamentul infecției cu coronavirusul, inclusiv pentru biocide

Transportul maritim, accesul navelor în porturi și inspectarea se vor desfășura fără restricții. E interzis accesul piloților la bordul navelor sosite din zone de risc dacă nu dispun de echipamentul de protecție

Am clarificat interdicția privind circulația persoanelor într-un grup mai mare de trei se aplică exclusiv circulației pietonale. “

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns