Sunt confirmate două cazuri de TBC la o grădiniță din comuna Rediu. Este vorba despre un adult si un copil.
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași anunta ca ancheta epidemiologică este în plină desfășurare și, împreună cu Direcția de Sănătate Publica Iași, personalul Dispensarulului TBC depune toate eforturile pentru a identifica și reduce focarul de infecție.
Tuberculoza este o boală contagioasa, care se transmite pe cale respiratorie, prin secrețiile rezultate din tusea persoanei bolnave care sunt aerosolizate în spații închise sau insuficient ventilate.
Pentru prevenirea infecției este necesar ca orice persoană care are simptome respiratorii ca tuse, secreții nazale, strănut să poarte o mască de protecție atunci când este în prezența altor persoane, mai ales în prezența copiilor, să meargă la medicul pneumolog și să se investigheze imediat ce aceste simptome apar. Totodată, igiena mâinilor și a încăperilor, aerisirea frecventă și evitarea aglomerării încăperilor sunt măsuri importante în reducerea riscului de infecție.
Este important de precizat ca tuberculoza este și, din păcate, rămâne una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică în România și în județul Iași.
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, prin specificul său și având în componență Dispensarul TBC, rămâne singura unitate care are metodele și pregătirea pentru a lupta cu această patologie.
Educația sanitară , însă, rămâne una dintre cele mai importante coordonate pentru a preveni pe viitor aceste situații: vaccinarea BCG, controlul simptomelor și consulturile preventive – acțiuni banale de medicină preventivă care nu primesc atenție suficientă pe cât ar avea nevoie societatea noastră.
Miriam