Ursula von der Leyen felicită Iliana Iotova după victoria istorică în Bulgaria
Stiri Internationale de ultima ora

Ursula von der Leyen felicită Iliana Iotova după victoria istorică în Bulgaria

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis un mesaj oficial de felicitare pentru Iliana Iotova, în urma victoriei obținute de aceasta în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Bulgaria. Liderul european a subliniat importanța parteneriatului dintre Bruxelles și Sofia pe teme strategice.

Ursula von der Leyen reafirmă angajamentul instituțiilor europene față de Bulgaria

Într-o scurtă declarație publicată pe platforma X (fostă Twitter), Ursula von der Leyen a reafirmat angajamentul instituțiilor europene de a lucra îndeaproape cu noua administrație prezidențială din Bulgaria, punând accent pe securitate și economie. “O felicit pe Iliana Iotova pentru victoria sa în alegerile prezidențiale. De la securitate și apărare la competitivitate și independența noastră energetică, aștept cu nerăbdare să continuăm munca noastră comună. Pentru o Bulgarie puternică într-o Europă puternică”, a scris președinta Comisiei Europene.

Iliana Iotova, victorie istorică și mesaj de dialog și stabilitate

Reacția vine la scurt timp după ce rezultatele numărătorii paralele au confirmat victoria categorică a Ilianei Iotova în turul decisiv al scrutinului prezidențial din statul vecin. Conform datelor finale ale numărătorii paralele realizate de agențiile “Trend” și “Measure”, Iliana Iotova s-a impus cu peste 58% din voturi, obținând un avans de aproape 20 de procente față de contracandidatul ei, Andrey Gyurov.

Citeste  Un englez roaga sa fie ajutat sa moara

Iliana Iotova, cea pe care exit-poll-urile o dau câștigătoare a alegerilor prezidențiale din Bulgaria, a susținut primul discurs public după închiderea urnelor. Cu un avans estimat la aproape 20 de procente față de contracandidatul său, Iotova a mulțumit alegătorilor, a criticat dur campania negativă a opoziției și a subliniat că va rămâne un lider independent, axat pe dialog și stabilitate.

Aceasta a dezvăluit că adversarul său, Andrey Gyurov, a sunat-o pentru a-și recunoaște înfrângerea. În declarația sa de victorie, Iotova a mulțumit tuturor celor care au participat la scrutin, dar și aliaților politici care au susținut-o, menționând formațiunea “Bulgaria Progresistă”, pe premierul Rumen Radev și Partidul Socialist Bulgar.

Aceasta a ținut să puncteze diferențele de abordare din campania electorală. “Am desfășurat o campanie pozitivă de la bun început, nu ne-am permis niciun atac, discurs de ură sau dezbinare. Nu am primit același tratament. Am vorbit despre venituri, despre pace și despre provocări, iar cetățenii au înțeles mesajul nostru. Oamenii au spus “nu așa” cu voturile lor. Acest lucru este inacceptabil pentru alegerile din Bulgaria. Au crezut într-o politică de dialog în căutarea soluțiilor, în coordonare cu instituțiile, nu într-o politică care îi sabotează pe toți ceilalți”, a declarat Iliana Iotova.

Citeste  India a distrus un satelit. Astronauti si Statia Spatiala Internationala sunt in pericol.

În contextul unor alegeri prezidențiale marcate de tensiuni și campanii agresive, victoria Ilianei Iotova este considerată un semnal clar de stabilitate și de continuitate în politica bulgară. Reacțiile europene, în special cele ale Comisiei Europene, indică o dorință de colaborare strânsă, având în vedere importanța Bulgaria pentru securitatea europeană și pentru proiecte de dezvoltare economică.

Colectivul editorial

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *