Presa de specialitate din Franta ii indeamna sa porneasca spre Romania pe turistii care vor sa vada pietre care… cresc si se deplaseaza.
24matins.fr scrie ca natura este plina de ciudatenii. Mistere care nu au fost înca pe deplin întelese. In sudul României, in satul Costești, vizitatorii pot descoperi unul dintre cele mai contrariante fenomene geologice: trovanții, sau “pietrele care cresc”. Foarte asemănătoare cu pietrele normale, aceste formațiuni stancoase au particularitatea, potrivit localnicilor, de a lua forme ciudate dupa o ploaie puternică. Si nu numai.
Pentru mulți experti, aceste structuri sunt absolut unice. La inceputul existenței lor, in urmă cu aproximativ 6 milioane de ani, nu erau altceva decat mici formațiuni. De atunci, au crescut, unele ajungând la 10 metri înăltime. Si continuă sa crească, chiar daca oamenii nu pot vedea, fiindca se maresc cu 4-5 centimetri in decurs de… o mie de ani. De forma sferica, cilindrică sau nodulară, cu o suprafata de obicei neteda, trovantii conțin un nucleu de rocă dură, restul fiind alcătuit din gresie compactata. Mai mult decat atat, trovanții se “mișcă” în medie cu 2,5 milimetri la fiecare două săptămani. Se crede că această mișcare se datorează creșterii suprafeței lor, care are loc foarte neregulat. Si cea mai mare ciudatenie este aceea ca trovantii par a avea … puls. Potrivit experților, o pulsatie are loc cam la trei saptamani, iar pentru detecatarea pulsatiilor e nevoie de echipamente foarte sensibile.
Având în vedere aceste caracteristici unice și misterioase, unii oameni de știință sunt convinși că trovanții sunt de origine extraterestră, aduși pe Pământ prin intermediul unei ploi de meteoriți.
Miriam