Aproape 1000 de oameni au asistat aseara la concertul lui Bon Jovi aproape gratis. Mai exact de la terasa de la intrarea oficiala in Camera Deputatilor. Biletele la acest concert in tribunele special amenajate aveau preturi cuprinse intre 600 si 2500 de lei. Persoanele norocoase care s-au aflat la Camera Deputatilor s-au putut bucura de concert gratis.
Organizatorii concertului au transmis faptul ca le-au atras politicienilor atentia zicandu-le ca nu este corect sa procedeze asa , doar ca politicienii au ca vor face ce vor.
Marcel Avram, reprezentant al organizatorului concertului a declarat „Dl Marcel Avram a avut o discuție cu Administrația din cadrul casei Parlamentului, a rugat frumos, pentru o anumită zonă care încă nu a fost contractată de noi, ca organizator, să ne-o pună în contract. Acest lucru a fost imediat respins, fără niciun fel de explicație. În schimb, cu o oră înainte de eveniment, s-a umplut toată zona de sud a Casei Poporului, în care nu poți să intri dacă nu ai o anumită legitimație, invitație. Asta înseamnă că acolo s-a produs o zonă, creată de Casa Poporului, fără acordul nostru, ca organizator. Din partea lor a fost un comentariu care a ajuns foarte clar la dl Avram, unul dintre administratorii Casei Poporului a spus foarte clar: în grădina mea, fac ce vreau și organizez ce vreau eu. Nu mi se pare corect ca unii să stea pe gratis, iar alții să facă mari eforturi să cumpere un bilet”.
Un participant la mult asteptatul concert a declarat urmatoarele „Peste o mie de oameni au văzut spectacolul de pe esplanada Casei Poporului. Nu, nu a fost o categorie anume de bilete. I-am văzut pe unii dintre cei care au intrat, inclusiv cu mașinile, în curtea Parlamentului, pe la intrarea Senatului. În general mașini de Giurgiu și Teleorman, dar și de Olt, Argeș și București. În primul rând mă întreb cum au fost lăsăți să intre într-o zonă în care îți trebuie ecuson sau invitație, iar duminică fiind zi nelucrătoare, nu prea aveau ce să caute acolo. A doua întrebare este dacă administrația Parlamentului și/sau Jandarmeriei a „vândut” bilete la concert și dacă da, au fost fiscalizate? A treia întrebare este dacă cei care au permis accesul în curtea Parlamentului pentru participarea la concert au avut vreun acord cu organizatorii spectacolului. Altfel se poate numi furt ceea ce s-a întâmplat. Dacă cel mai ieftin bilet oficial a fost 280 lei, vorbim despre 50-60 mii euro furați organizatorului! Mă întreb dacă va face careva o sesizare oficială și dacă șefii jandarmilor vor verifica dacă cei care au fost lăsați sa intre în curtea Parlamentului au dat șpagă și cui.”