Foarte multe persoane isi doresc sa calatoreasca incepand din luna mai. Un studiu realizat de LuggageHero.com a dezvalui acest aspect.
Ce a mai dezvaluit acest sudiu
Potrivit tot aceluiasi studiu o treime dintre participantii la studiu vor incerca sa evite orasele mari dar si transportul public, 17% dintre persoane vor calatori in interiorul tarii in care locuiesc. Ba mai mult de atat, un sfert dintre acestia au transmis ca vor reduce bugetul de vacanta din cauza acestei epidemii.
“Pasionaţii de călătorii nu îşi anulează planurile în întregime, ci doar le amână până când situaţia va deveni mai clară: 44% au declarat că nu îşi vor schimba traseul pentru călătoriile care vor avea loc începând cu luna mai. Procentajul la nivel mondial este, de asemenea, apropiat: 50%”, a reiesit din sudiu.
Tot acest studiu a aratat ca aproape doua treimi dintre europeni au avut o calatorie planificata in lunile martie – aprilie. Aproximativ 47% si-au anulat rezervarile facute si 32% sunt pe cale sa faca acest lucru.
“Dintre cei care încă îşi doresc să ajungă unde şi-au propus, mulţi au confirmat că vor evita transportul public şi marile oraşe şi se vor îndrepta către peisaje naturale, departe de locurile aglomerate”, a demonstrat studiu. Europenii raman optimisti si isi vor pastra planurile.
Jannik Lawaetz, CEO al LuggageHero a declarat “Problema coronavirusului ne conduce către o amânare a călătoriilor, dar nu o anulare a lor. Chiar dacă situaţia actuală are un impact major asupra sectorului turistic din cauza restricţiilor în deplasări, publicul este încă dedicat planurilor de vacanţă. Cererea va reveni chiar mai puternic atunci când această situaţie va lua sfârşit. Ar trebui să considerăm acest timp ca o oportunitate de a ne gândi mai mult la rutina noastră zilnică şi la ce putem învăţa din aceste schimbări, pentru a putea continua mai puternici, mai înţelepţi, dar pregătiţi să ne bucurăm de călătoriile noastre chiar mai mult. Iar LuggageHero va continua cu siguranţă să susţină îndeplinirea acestor dorinţe”.