Stiri Actuale de ultima ora

Prejudiciu de peste 9.7 milioane de lei in domeniul ride-sharing

Inspectorii ANAF-Antifrauda au identificat un prejudiciu de peste 9.7 milioane de lei in domeniul ride-sharing in cazul unui operator care activeaza pe piata de transport alternativ de persoane.

Controalele efectuate au scos la iveala faptul ca societatea in cauza a diminuat TVA de plata catre bugetul de stat, prin neinregistrarea in contabilitate a tuturor veniturilor realizate pe platformele de ride-sharing, respectiv prin majorarea in mod artificial a TVA deductibila, prin inregistrarea ilegala in contabilitate a unor achizitii de combustibili.

Totodata, societatea verificata a diminuat obligatiile fiscale generate de utilizarea fortei  de munca prin inregistrarea, declararea si plata contributiilor aferente contractelor individuale de munca cu timp partial de doua ore, in conditiile in care salariatii au lucrat mult mai multe ore si au realizat venituri net superioare celor declarate.

Inspectorii Directiei generale antifrauda fiscala (DGAF) desfasoara permanent actiuni de control antifrauda la nivel national, in scopul prevenirii si combaterii evaziunii fiscale in domeniul prestarii serviciilor direct catre populatie, precum si in alte domenii economice in care au fost identificate fenomene de indisciplina financiara ori slaba conformare la declarare, ca urmare a analizelor de risc efectuate la nivelul institutiei pe baza informatiilor detinute.

Actiunile de control vor continua in perioada urmatoare, iar DGAF recomanda tuturor operatorilor economici sa fiscalizeze veniturile obtinute din activitatile desfasurate.

Miriam

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!