Stiri Locale de ultima ora

Fuziunea ELCEN-TERMOENERGETICA a fost aprobata. Se termina problemele bucureștenilor privind incalzirea si apa calda?

Guvernul a aprobat memorandumul pentru fuziunea ELCEN-TERMOENERGETICA. “Sistemul integrat este singura solutie pentru a asigura bucureștenilor caldura si apa caldă in casele lor” – a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Memorandumul are drept tema Realizarea serviciului public de alimentare cu energie termica in sistem centralizat (SACET), respectiv producerea, transportul, distribuția si furnizarea energiei termice) in Municipiul București, in vederea utilizarii optime a resurselor de energie si cu respectarea normelor de protectie a mediului, sanatatii populatiei si dezvoltarii durabile.

Ministerul Energiei are 15 zile sa se adreseze Primariei Generale, pentru a obtine punctul de vedere al administratiei locale privitor la fuziunea ELCEN-TERMOENERGETICA. Ulterior, cele doua companii vor putea initia demersurile legale necesare, urmand ca fuziunea sa se poata finaliza pana anul viitor.

„Astazi am facut un pas important pentru modernizarea sistemului de incalzire centralizata din Bucuresti. Prin solutia prevazuta de Memorandumul aprobat de Guvernul Romaniei, Ministerul Energiei isi mentine angajamentul de a asigura conditii de locuit decente in casele oamenilor, prin rezolvarea problemelor legate de lipsa apei calde si caldurii, si de a realiza investitiile intr-un sistem integrat de termoficare pentru bucuresteni, cu scopul cresterii calitatii serviciului public, la un tarif corect pentru populatie si companii. Astazi daca cineva reclama ca nu are caldura si apa calda este trimis de la Termoenergetica la ELCEN si de la Primaria Generala la Ministerul Energiei. Avem in Romania modelul de succes Oradea unde sistemul este integrat, modernizat si functioneaza fara probleme. Pretul Gcal in Oradea este in jur de 400 de lei, cu o subventie de doar 15%, la Bucuresti pretul total este in jur de 1000 de lei, cu o subventie de peste 65%. Va dati seama ce ar putea face Primaria Generala cu banii care se duc pe subventie la o Gcal scumpa? Sistemul integrat este singura solutie pentru a asigura bucurestenilor caldura si apa calda in casele lor, dar este si o solutie pentru a permite Primariei Generale sa isi creasca bugetul de investitii pe termen mediu si lung, sa nu mai carpeasca, sa gandeasca si sa actioneze strategic. Multumesc pentru efort, perseverenta si profesionalism directorului general ELCEN, Claudiu Cretu, care va continua acest demers vital pentru Bucuresti” – a explicat Burduja.

De asemenea, Claudiu Cretu, director general ELCEN, spune ca, fiindca a condus ambele companii, concluzia ei este ca singura solutie este fuziunea intre producatorul de energie electrica si termica si operatorul retelei de termoficare din Bucuresti. Astfel, se va crea o companie noua, eficienta, moderna ce va putea atrage fonduri pentru realizarea sincronizata a investitiilor atat la nivelul surselor de producere, cat si la nivelul retelelor de transport si distributie a energiei termice.

Miriam

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!