O tânără în vârstă de 22 de ani este suspectată că a intenţionat, dar fără reușită, să vândă serviciilor ruse de informații laptopul liderei democraţilor din Camera Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, furat în timpul asaltului asupra Capitoliului de la 6 ianuarie.
Potrivit actului de inculpare, Riley June Williams, originară din Pennsylvania, s-a numărat printre cei care au luat cu asalt Capitoliul.
Imagini difuzate de postul britanic ITV arată o tânără, a cărei mamă i-a confirmat pentru ITV identitatea, îndemnând mulţimea să se îndrepte spre etajul clădirii.
Un martor anonim, interogat de autorităţile americane, afirmă că a văzut alte înregistrări video în care Riley Williams lua un computer (sau un hard-disk) din biroul lui Nancy Pelosi.
Potrivit acestui martor, fost partener al femeii, citat în actul de inculpare, tânăra intenţiona să trimită materialul unui contact în Rusia pentru ca acesta să-l vândă serviciului rus de informaţii externe (SVR).
Nancy Pelosi nu și-a recuperat calculatorul
Se pare că operaţiunea a eşuat în final, din motive neprecizate, aşadar Riley Williams ar fi încă în posesia computerului sau l-ar fi distrus.
Pe numele tinerei, despre care mama sa a spus la ITV că a părăsit domiciliul familial, a fost emis un mandat de arestare.
Solicitat de AFP, biroul procurorului federal din Washington a refuzat să dea mai multe detalii.
Actul de inculpare împotriva lui Riley Williams a reţinut deocamdată doar acuzaţiile de intrare prin efracţie şi tulburarea ordinii publice, nu şi furt.
Aproape 70 de persoane au fost deja inculpate în urma evenimentelor de la 6 ianuarie, potrivit Departamentului Justiţiei. Autorităţile au mai procedat duminică la o serie de arestări.
Capetele de acuzare includ intrare prin efracţie, port interzis de arme, tulburarea ordinii publice sau agresarea forţelor de ordine.