Stiri de ultima ora din Sanatate

Franta restrictioneaza vanzarea Paracetamolului

Paracetamolul, aspirina sau ibuprofenul nu vor mai putea fi cumparate direct de la raft, ci vor fi cerute farmacistului, care trebuie sa le spuna cumparatorilor ce riscuri comporta aceste medicamente.

Propunerea a fost facuta de Agentia Nationala de Securitate a Medicamentului din Franta si ar urma sa intre in vigoare in ianuarie, anul viitor. Aceste medicamente vor putea fi eliberate fara reteta, ca si pana acum, doar ca farmacistul va trebui sa ofere toate informatiile legate de efectele secundare. Potrivit autoritatilor medicale din Franta, paracetamolul folosit in exces poate dauna grav ficatului, iar medicamentele impotriva durerii pot antrena complicatii renale. In total, vor fi supuse unui regim mai strict 36 de medicamente pe baza de paracetamol si 46 de medicamente anti-inflamatoare non-steroidiene. “Sunt medicamentele cel mai des utilizate de francezi si sunt eficace, dar sa nu uitam ca, administrate in mod necorespunzator,  pot deveni periculoase” – atrage atentia dr.Philippe Vella, director in cadrul Agentiei Medicamentului din Franta.

Doza de paracetamol ce poate fi administrata este de maximum 3 grame, in decurs de 24 de ore, la interval de 6 ore, intre fiecare gram. In plus, paracetamolul nu trebuie luat mai mult de 3 zile, decat cu recomandarea medicului.

Riscul supra dozajului cu paracetamol a fost pe prima pagina a presei franceze acum doi ani, cand o femeie a murit pentru ca s-a intoxicat cu paracetamol. De atunci, pe cutiile de paracetamol este scris un avertisment legat de acest medicament. Si in Statele Unite comunitatea stiintifica atrage atentia de ani de zile ca paracetamolul luat in exces provoaca leziuni hepatice extrem de grave, mai ales in cazul copiilor.

Miriam

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste DGPCI numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns