Stiri Internationale de ultima ora

Cuba permite căsătoriile homosexuale

Autoritatea Electorală din Cuba a anunţat luni că noul cod al familiei, care include căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi mama surogat, a fost “aprobat” prin referendum, precizând că rezultatele parţiale, care arată 66% dintre sufragii favorabile, sunt “ireversibile”, potrivit AFP.

“Codul familiei a fost aprobat de popor”, voturile numărate arătând o “tendinţă ireversibilă”, a declarat preşedinta Consiliului Electoral Naţional (CEN), Alina Balseiro, la televiziunea de stat.

Conform unor rezultate aproape definitive, participarea la vot a fost de 74,01%, cu 66,87% în favoarea noului cod, şi 33,13% împotrivă, precizează CEN. Rezultatele din 36 de circumscripţii nu sunt cunoscute deocamdată, din cauza intemperiilor care au lovit estul insulei.

Noua lege trebuia să obţină peste 50% din voturi pentru a fi aprobată şi a intra în vigoare.

Textul, care înlocuieşte acum vechiul cod al familiei, care data din 1975, este unul dintre cele mai progresiste din America Latină în privinţa drepturilor sociale.

El defineşte căsătoria ca uniunea între “două persoane”, legalizând astfel căsătoria între persoane de acelaşi sex, şi autorizează adopţia homoparentală.

Citeste  Benjamin Netanyahu, de semnat cu formarea unui nou guvern israelian

Codul întăreşte drepturile copiilor, ale persoanelor în vârstă şi ale persoanelor cu handicap şi introduce posibilitatea de a recunoaşte legal mai mulţi taţi şi mai multe mame, în afară de părinţii biologici.

El permite de asemenea posibilitatea unei mame surogat ‘solidare’, adică fără scopuri lucrative.

Circa 8,4 milioane de cubanezi au fost chemaţi duminică la urne să răspundă cu ‘da’ sau ‘nu’ la întrebarea: “Sunteţi de acord cu codul familiei?”.

Susţinut puternic de guvern, votul în favoarea opţiunii ‘da’ a făcut obiectul unei intense campanii oficiale, în stradă, la televiziune şi pe reţelele de socializare.

Este pentru prima dată când cubanezii au fost chemaţi să se pronunţe asupra unei legi prin referendum, acest tip de scrutin fiind până acum rezervat textelor constituţionale.

Distribuie mai departe
Cele mai bune teste drpciv 2020 numai pe https://chestionareauto.ro/. Ia permisul mai usor invatand de pe acest site!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *